Vă rugăm să folosiți dispozitivul în modul portret

Si prega di utilizzare il dispositivo in modalità verticale

Ciao Bucarest

A

Proprietăți Italiene

Un fapt mai puțin cunoscut publicului larg este că statul italian deține câteva proprietăți în București.

Fie că sunt parcuri sau clădiri cu diverse destinații, ele se integrează elegant în peisajul urban și contribuie la patrimoniul vechi construit al orașului (Biserica Italiană, Reședința Ambasadorului Italiei), la dezvoltarea sa culturală (fosta Școală Italiană) şi la viaţa oraşului de zi cu zi (Parcul Nicolae Iorga).

Clădiri oficiale

Reședința Ambasadorului Italiei

Inițial proprietate a familiei Stolojan-Brătianu şi apoi locuită de un negustor norvegian înstărit, clădirea a fost cumpărată de statul italian în anul 1920, când este stabilită aici Reședința Ambasadorului Italiei la București, destinaţie care rămâne aceeași până astăzi.

După cumpărare, sediul este supus unor lucrări de reamenajare, prin care se conferă exteriorului clădirii monumentalitate în spirit italian. În anii ’30, vila este reamenajată de arhitectul florentin Gherardo Bosio, care simplifică exteriorul (menținând totuşi simetria), atribuind astfel edificiului o expresie mai sobră. Înălțimea aticelor și pantele joase ale acoperișului definesc un volum plat, trăsătură caracteristică modernismului italian. Gardul de la stradă, bogat în profilaturi și ornamente, lasă să se întrevadă o grădină de fațadă. Accesul principal se face printr-un portic care dă spre strada Henri Coandă.

Masivitatea lateralelor și spatelui clădirii este atenuată de sublinierea registrelor cu un brâu orizontal, poziționat sub linia ferestrelor primului nivel. O caracteristică transmisă din perioada Renașterii, vizibilă în tratarea fațadelor laterale, este conformarea golurilor prin utilizarea unui număr mai mare de ferestre (dimensiunea acestora scăzând odată cu înălțimea) la primul nivel comparativ cu al doilea. Spațiul exterior, liniştit, care se animă cu ocazia recepţiilor oficiale, este marcat de fântâna situată în ax cu clădirea și de dispunerea vegetației înalte pe laturile terenului. La baza scărilor spre intrarea din spate străjuiesc doi soldați romani din piatră.

Trăsătură frecventă a imobilelor monumentale, simetria caracterizează atât fațadele, cât și spațiul interior al Reşedinţei. Acesta îmbină armonios atmosfera clasică dată de elementele decorative și de mobilier de factură barocă și eclectică cu atmosfera sobră a modernismului interbelic. Mobilierul și elementele decorative din lemn, împreună cu pardoseala și covoarele creează un mediu intim şi primitor. Candelabrele și luminile ambientale ajută compoziția interioară și accentuează atât centrul, cât și laturile încăperilor. Golurile ușilor sunt de dimensiuni mari, direct proporționale cu înălțimea camerelor și oferă perspective generoase, cu mai multe planuri.

Din punct de vedere planimetric și al organizării spațiale, un salon central cu scară de onoare face distribuția către diverse încăperi de la etaj, compartimentat în apartamente spațioase. Anticamera salonului central impresionează prin varietatea de texturi și cromatică plăcută, care invită la explorare. Amploarea spațiului central este subliniată de înălțimea celor două niveluri ale imobilului și de luminatorul spectaculos, element cu o geometrie caracteristică arhitecturii raționale. Biroul este bordat de o bibliotecă din lemn masiv ce se ridică până la galeriile ferestrelor, conferind spațiului un aspect academic. Sufrageria este luminoasă și exotică prin coloristică; piesele de mobilier dispuse lateral şi zidurile, în stilul unui muzeu, fac din acest loc un salon esențial al Reședinței.

Street View

Consulatul general al Italiei în România

În 1923, Primăria București cedează statului italian un teren aflat la intersecţia străzii Arhitect Ion Mincu cu strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, pentru a se construi acolo o nouă Școală Italiană.

Printr-un act din 1930, convenția de cesiune s-a modificat, destinaţia iniţială a terenului s-a schimbat iar terenul a fost destinat instituțiilor culturale italiene pentru programe de recreere a comunității italiene. Terenul este atribuit GILE (Gioventù Italiana del Littorio all'Estero - Tineretul Fascist Italian în Străinătate), care îl foloseşte drept teren de sport și construieşte pe el un pavilion destinat vestiarelor. Pavilionul este extins ulterior și devine adăpost pentru "corrieri diplomatici" şi un paznic.

Clădirea, cu extensiile ulterioare, este desemnată Secție Consulară a Ambasadei, funcțiune pe care și-o menține în prezent. Până la intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, a fost una dintre structurile cele mai solicitate din cadrul rețelei diplomatice italiene în România și aici are loc cea mai intensă activitate diplomatică a Italiei la București.

Street View

Alte proprietăți

ȘCOALA ITALIANĂ

Vechea Școală Italiană este un monument bucureștean dispărut. A fost construită după planurile arhitectului italian Giulio Magni în stilul academismului renascentist, cu influențe liberty.

Construcţia sa a fost finanţată personal de Luigi Cazzavillan, ziarist român de origine italiană. Şcoala devine proprietatea statului italian în 1902. Intrarea în clădirea cu fațade la străzile Transilvaniei și Luigi Cazzavillan se făcea prin poarta monumentală, urcând scări de marmură. Se ajungea într-un hol de recepție amplu, din care porneau coridoare spre sala de festivități și spre sălile de clasă. Grădina din spate era foarte bine îngrijită. Clădirea a fost extinsă ulterior către strada Transilvaniei.

Inaugurarea școlii a reprezentat un eveniment de referinţă pentru relaţiile româno-italiene și pentru italienii din Bucureşti, care au reuşit astfel să îşi instituţionalizeze o parte din viaţa comunitară. Începând cu 1906, școala oferă cursuri gratuite de limba italiană și devine, de-a lungul deceniilor, o instituție culturală de marcă în capitala Bucureşti. Edificiul este avariat serios de cutremurele din 1940 și 1977. În luna ianuarie a anului 1991, din cauza condiţiilor de degradare ale clădirii (datorate şi cutremurelor menţionate anterior) şi după ce a fost exclusă posibilitatea restaurării sale, Şcoala Italiană este demolată. Astăzi, terenul este înconjurat de un gard.

Street View

BISERICA ITALIANĂ „PREASFÂNTUL MÂNTUITOR”

Biserica Italiană „Preasfântul Mântuitor” este ridicată între anii 1915-1916 pe un teren oferit de municipalitatea bucureșteană comunității italiene.

Planurile sunt întocmite de arhitecții italieni Mario Stoppa și Giuseppe Tiraboschi şi la construcție au contribuit financiar regele Italiei Victor Emanuel al II-lea, Papa Benedict al XV-lea, Ambasadorul Italiei, Carlo Fasciotti și mai mulți conaționali. Până la construirea lăcașului de cult, liturghiile se țin într-o capelă ridicată în 1914 pe strada Luigi Cazzavillan.

Stilul construcției este cel al bisericilor din nordul Italiei (vechi romanic lombard), inspirat de biserica „Santa Maria della Grazie” din Milano. Ies în evidență mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice și art déco. Biserica are o cupolă centrală și trei nave în forma de bazilică, iar exteriorul este din cărămidă. Edificiul are o campanilă cu trei clopote și o casă parohială ce cuprinde locuința parohului, cancelaria, sala de repetiții pentru cor și o curte. Consacrarea de către Arhiepiscopul Raymund Netzhammer are loc pe 2 iulie 1916.

Interiorul se distinge prin diferite picturi de îngeri și o cupolă octogonală la mijloc, cu picturi și vitralii. Bolta prezbiteriului uimește printr-o pictură impresionantă reprezentând diferite biserici relevante din Italia împreună cu sfinții lor patroni. În mijloc domină Mântuitorul, căruia îi este dedicată Biserica. Altarul este din marmură de Carrara. Pavimentul, balustradele și ușile sunt donații de la credincioși. Regimul comunist, instalat la putere în România după 1945, persecută reprezentanții Bisericii Italiene și închide lăcașul de cult între 1951-1967. Redeschiderea parţială a Bisericii are loc în 1967, cu limitarea la cinci solemnități liturgice pe an. Între 1951-1989, casa parohială servește drept școală. Biserica se redeschide complet în 1990 (după căderea regimului comunist), redând casei parohiale funcţiunea sa inițială.

Biserica este afectată de cutremurele din 1940, 1977 și 1986, dar reparată ulterior. Pictura din dreapta prezbiteriului îi înfățișează pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe Ambasadorul de atunci al Italiei, Ernesto Quintino Bolasco (în armură de cavaler) după terminarea lucrărilor de consolidare. Pictura din stânga prezbiteriului face parte din decorația originală: prezența scutului Casei de Savoia, care domnea în Italia în acea perioadă, alături de Lupa Capitolina și steagul Italiei, arată contribuția statului italian la edificarea lăcașului de cult. Luneta din jurul rozasei este decorată în 1982 cu gresie pictată monocrom și prezintă scena dramatică a prăbușirii blocurilor în jurul Bisericii Italiene la cutremurul din 4 martie 1977.

Street View

PARCUL NICOLAE IORGA

Parcul Nicolae Iorga este o oază liniștită, discretă, ferită de agitația și zgomotul traficului intens de pe Calea Victoriei.

Este vorba despre un spațiu verde relaxant, ornat cu trei monumente. În centru, se găsește bustul poetului român Nichita Stănescu, realizat în 1984. Lângă bust este o cruce mare de marmură albă, o troiță din 2011 cu triplă semnificație: dedicație marelui istoric Nicolae Iorga, eroilor neamului și Lemnului Sfintei Cruci din biserica Sfântul Vasile cel Mare, aflată în apropiere. Înspre strada Nicolae Iorga se află bustul lui Ion Ghica, diplomat și om politic român. Este amplasat de mai bine de un secol vizavi de Palatul Ghica-Grădișteanu, reședință somptuoasă de final de secol XIX.

Street View

CIMITIRUL MILITAR ITALIAN

Terenul pe care se găsește cimitirul este dat în concesiune la începutul anilor ‘20 Atașatului Militar al Legației Regale Italiene din partea Societății pentru Mormintele Eroilor.

Este vorba despre un set de parcele învecinate cu cimitirul Ghencea și situate în fața Cimitirului Eroilor Români. Terenul trece în proprietatea statului italian în 1926 și este destinat înhumării rămășițelor soldaților italieni căzuți pe teritoriul României în Primul Război Mondial (1914- 1918).

Se odihnesc în cimitir 1674 de soldați din Primul Război Mondial şi 23 din al Doilea Război Mondial. Rămășițele sunt aduse din diferite orașe din România începând cu 1920 până în 1940. La început, mormintele sunt marcate cu cruci de lemn, înlocuite în 1928 cu cele din marmură existente în prezent. În 1929 se ridică un monument-osuar în centrul cimitirului, opera arhitecților Stoppa, Toma și Santalena, sub care sunt depuse osemintele a 400 de soldați neidentificați. După 1940, sunt înmormântați aici 16 soldați din Corpul Expediționar Italian din Rusia, decedați în timpul transferurilor către și dinspre frontul rusesc, precum și piloți instructori de zbor din Italia decedaţi în timpul bombardării aeroportului București- Băneasa. În 2011, de la Galaţi, au fost aduse rămăşiţele a 13 soldaţi.

Street View

B

Clădiri

Influențele italiene asupra clădirilor bucureștene au cunoscut două etape: clasică (secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea) și rațională (perioada interbelică).

Influențele clasice fac apel la lumea antică prin trăsături convenționale precum coloane, frontoane sau elemente sculpturale, dar și planuri și fațade simetrice. Influențele raționale prefațează stilul funcțional specific arhitecturii totalitare exportat din Italia anilor ‘20-’40. Liniile moderniste sunt reduse la esență, uneori cu accente art déco, menținându-se totuși o abordare neoclasică monumentală, cu accentuarea registrelor verticale, care simbolizează puterea instituțională.

influențe clasice

palatul mogoșoaia

În jurul anului 1702, voievodul Constantin Brâncoveanu ridică un palat la marginea Bucureștiului, în stil brâncovenesc, cu elemente de factură clasică italiană, precum fațada dinspre lac, care impresionează printr-o logie suprinzătoare de inspirație venețiană.

După 1714, palatul este transformat în han și devastat de otomani în timpul războiului rusoturc din 1768-1774. Revoluția din 1821 produce și ea distrugeri, când palatul este ocupat de pandurii (soldați din oastea muntenească neregulată) conduși de Tudor Vladimirescu. Edificiul este reparat între 1860–1880, iar prințesa Martha Bibescu se ocupă de o nouă renovare începând cu 1912.

În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare stagnează, dar sunt reluate de Martha Bibescu după 1920. Palatul este reinaugurat în 1927, unele lucrări interioare continuând până în 1935. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, edificiul este loc de întâlnire al diplomaților aliați. Palatul este naționalizat de statul român în 1949. Din păcate în această perioadă colecțiile de artă sunt furate și dezmembrate. Începând cu 1977, are loc o nouă restaurare, care îi conferă palatului aspectul său actual. În prezent, clădirea adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică.

Street View

PALATUL ROMANIT

Palatul este construit în jurul anului 1812 și nu după mult timp, ajunge în proprietatea vistiernicului grec Grigore Romanit. Acesta finalizează construcția și o amenajează cu interioare luxoase.

După moartea lui Romanit în 1834, clădirea este închiriată domnitorului Alexandru D. Ghica, care își stabilește aici Cancelaria, un fel de birou de reclamații. În 1836, palatul este cumpărat de stat și atribuit inițial birourilor Curții Administrative. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, se instalează aici Ministerul de Finanțe.

Odată cu proclamarea Regatului României în 1881, se decide că ministerul are nevoie de un spațiu mai mare. Clădirea inițială este completată până în 1884 cu două noi corpuri dispuse în formă de „U”, care definesc o curte de onoare spre Calea Victoriei. După al Doilea Război Mondial, Ministerul de Finanțe se mută și în acest palat este găzduit Muzeul Colecțiilor de Artă, ca secție a Muzeului Național de Artă al României. Acest muzeu reunește într-un singur loc donațiile făcute de-a lungul deceniilor de diverși colecționari. Fiecare corp al palatului are un volum central detașat, corespunzător aleilor curții de onoare. Amenajarea acesteia este geometrică, subordonată construcției, în stil italian definit de axialitate. Bosajul de la nivelul parterului, cu golurile sale mari ce asigură comunicarea cu strada şi diferenţele de ornamentare şi de înălţime dintre cele două etaje ale clădirii, corespund indicaţiilor dictate de stilul italian.

Street View

PALATUL ȘTIRBEI

Construit între 1833-1835 la ordinul lui Barbu Știrbei, domnitor al Țării Românești, palatul devine rapid o atracție a orașului.

În 1881 sunt adăugate cele patru cariatide de la nivelul etajului al doilea al faţadei, precum şi turnul de nord-est, care alterează simetria construcţiei inițiale, dar în același timp dau o notă de unicitate. Între timp, palatul devine cunoscut pentru balurile selecte care se dau în saloanele sale.

Ca arhitectură, Palatul Știrbei se inspiră din stilul neoclasic italian, care dictează fațade simetrice ornate cu coloane și ferestre cu frontoane. După al Doilea Război Mondial, este preluat de stat și se transformă în Muzeu de Artă Populară în 1948, apoi de ceramică și sticlă. La începutul anilor 2000, moștenitorii recuperează palatul și îl vând în 2005. Recent s-a propus construirea unei clădiri înalte în spatele edificiului, proiect nerealizat, însă, până în prezent.

Street View

PALATUL GHICA-TEI

Palatul Ghica-Tei se găsește pe malul lacului din Parcul Plumbuita. Este început de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica în anul 1822 și finalizat în 1832 de arhitectul catalanoromân Xavier Villacrosse.

În 1833, i se adaugă ca paraclis Biserica Ghica-Tei. Palatul este conceput în stilul neoclasic italian, având și câteva elemente ale Renașterii franceze, în conformitate cu tendința de occidentalizare a Principatelor Române din secolul al XIXlea. Palatul este cea mai veche reședință domnească din București păstrată intactă. În spiritul stilului clasic italian, construcţia este sobră şi simetrică. Tratarea volumelor laterale amintește de un templu clasic (cu fronton, arhitravă, coloane, etc.).

Intrarea dinspre curtea din față este încadrată de lei sculptați, iar cornișa de deasupra este decorată cu un altorelief care reprezintă două tunuri și două drapele. Dedesubt se pot admira timpanele împodobite cu șase nimfe înaripate, inspirate din figurile frizei de la cazarma Pavlovsk din Petrograd. Poarta spre domeniul palatului este încadrată de doi vulturi de piatră, iar curtea impresionează prin înălțimea teilor ce străjuiesc aleile. Peluza din spate are rol de grădină interioară și deschide o priveliște amplă spre lac. Palatul Ghica este conservat în forma sa inițială (ultima restaurare majoră datează din 1978). Clădirea a mai servit ca prefectură a județului Ilfov sau ca sediu al Ministerului Sănătății, iar începând cu anii ‘70, a funcționat aici un restaurant. În prezent, aici este un salon de evenimente.

Street View

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Corpul central al Universității București a fost construit între anii 1857-1869 de arhitectul Alexandru Orăscu.

Stilul neoclasic adoptat are influențe italiene clare, dintre care se evidențiază mai ales frontonul cu basoreliefuri. Acestea o prezintă pe Minerva încununând artele și științele prin oferirea unei cununi de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. Parterul clădirii este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, în timp ce ultimele două etaje prezintă lucarne decorate.

Cele patru statui ce împodobesc în prezent fațada clădirii sunt adăugate în 1929 și reprezintă Dreptul, Filozofia, Știinta și Arta. Bombardamentele aliate din aprilie 1944 au afectat clădirea, distrugând frontonul. Ce rămâne din corpul central este demolat după război, iar în anii ‘50 se amenajează pe același loc un parc. Abia în a doua parte a anilor ‘60 se demarează lucrările de reconstrucție a clădirii, dar basoreliefurile de pe fronton nu sunt refăcute.

Street View

CASA SCARLAT KRETZULESCU

Casa Scarlat Kretzulescu, construcție de factură neoclasică italiană, se ridică în anul 1839. Este considerată una dintre clădirile cele mai impunătoare din București la data apariției.

Devine apoi locuinţa unui director de bancă, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ajunge în proprietatea statului român și devine laboratorul de electricitate al Universităţii Bucureşti. Tot aici funcționează succesiv un pension de fete şi biblioteca Legației Germane. În 1948, clădirea este repartizată Muzeului Româno-Rus, în avântul autorităților comuniste de a consolida relația cu Uniunea Sovietică. Este desfiinţat în 1963, în urma distanțării Bucureştiului de Moscova.

În 1967, casa Kretzulescu devine sediul Muzeului Literaturii Române, care o va ocupa de facto abia în 1971, deoarece lucrările de amenajare a instituției durează mai mult decât se preconizase. În urma cutremurului din martie 1977, expoziția permanentă este serios avariată. Se execută noi lucrări de consolidare a structurii după cutremurul din 1986. După 1990, muzeul este renovat și restaurat conform planurilor originale din secolul al XIX-lea. Muzeul Literaturii Române este închis în 2014, sediul fiind retrocedat proprietarilor legitimi.

Street View

CASA MARGHILOMAN

Ambasada Franței la București are sediul în casa Marghiloman, atestată la 1846 și extinsă apoi după 1890 pentru a ajunge la aspectul actual. Edificiul a aparținut lui Iancu Marghiloman, tatăl marelui om politic român Alexandru Marghiloman.

Casa Marghiloman închide colțul unei insule urbane centrale fragmentată și neomogenă. Deși bogată în ornamentații - bosaje pronunțate, brâuri, ancadramente, coloane angajate, frontoane, balustrade din fier forjat, etc. - clădirea păstrează sobrietatea specifică stilului italian, decorația constituindu-se într-un limbaj unitar pe fondul volumului simplu. În 1938 imobilul este achiziţionat de statul francez.

Influențele italiene clasice se observă la panta foarte mică a acoperișului, ce creează senzația unui volum plat, dar și la marcarea registrelor orizontale prin brâuri și a verticalelor prin coloane angajate, ancadramente și alte ornamentații. Astfel, prin sublinierea registrului, etajul întâi pare mai mare datorită elementului amplu de cornișă.

În 1938 imobilul este achiziţionat de statul francez. Gardul care separa casa Marghiloman de prima clădire a Legației Franceze (actuală Reședință a Ambasadorului Franței) este demolat și apare curtea generoasă dintre cele două imobile, existentă şi astăzi.

Street View

MUZEUL THEODOR AMAN

Muzeul Theodor Aman funcționează ca atare de la deschiderea sa, în 1908, în locuința pictorului Theodor Aman.

Este prima casă-atelier de artist din România: de la planurile ei și decorația exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck), la decorația interioară, toate sunt rezultatul viziunii lui Aman. În octombrie 1869 locuința, un adevărat templu al artei, este finalizată. În articularea edificiului său, Aman apelează pentru fațade la elemente ale arhitecturii italiene neoclasice și renascentiste. Dorința pictorului a fost ca această casă să devină muzeu după moartea sa. În 1904, clădirea și tot ce conține ea intră în posesia statului, iar patru ani mai târziu, în 1908, se deschide oficial Muzeul Theodor Aman.

Street View

IMOBIL STR. STAVROPOLEOS

Ridicată în 1883 după planurile arhitectului Richard Krafft în centrul vechi al Bucureștiului, construcția este una dintre cele mai impunătoare din zonă.

Decorația fațadei este inspirată de cea a palatelor italiene renascentiste, cu bosaje pronunțate la parter, statui și frontoane puternice. De-a lungul timpului, adăpostește restaurante la parter, în timp ce etajele sunt locuite

Street View

CASA STURDZA

Clădirea cu elemente de fațadă de factură neoclasică italiană din centrul Bucureștiului a aparţinut omului politic Dimitrie Sturdza, preşedinte al Academiei Române şi prim-ministru al României de patru ori.

Este ridicată în a doua parte a secolului al XIX-lea și devine un loc de întâlnire pentru intelectuali şi oameni politici. În anii '40, în această casă funcționează o librărie, apoi un anticariat, care ajută persoanele aflate într-o stare financiară precară după război să supravieţuiască vânzându-și acolo cărţile. Imobilul este naționalizat în 1948, iar la finalul anilor '50 scapă la limită de demolare, după ce casa vecină dispare pentru a face loc esplanadei unui bloc nou-construit pe bulevardul Magheru. În anii '90 este revendicată de moștenitorii proprietarilor inițiali, iar în 2000 reintră în posesia lor. Din 2003, adăpostește o renumită librărie.

Street View

PALATUL VENEȚIAN

Construit în 1901, Palatul Venețian se află într-o stare de degradare avansată în prezent. Potrivit legendei, acest imobil ar fi fost reşedinţa ziaristului de origine italiană Luigi Cazzavillan, lucru însă nedovedit.

După 1911, se ridică al doilea corp al clădirii, dinspre intrarea Temişana. Profilele, ancadramentele şi reliefurile faţadelor au o decoraţie frumos executată şi accentuează ancadramentele treflate. În interiorul arcului, în axul fiecărei deschideri a parterului, se află câte un mascheron.

Întreaga clădire are unitate stilistică, cu proporții și ornamente specifice arhitecturii renascentiste venețiene. Decăderea casei a început probabil după cutremurul din 1977. Se observă multe fisuri, vegetaţia este crescută în zidărie şi o parte din tencuieli şi decoraţii s-a desprins. Din nefericire, este grav afectată întreaga structură de rezistenţă.

Street View

CINEMATOGRAFUL „TRIANON”

Este primul cinematograf construit pe bulevardul Regina Elisabeta, în 1884, de arhitectul Alexandru Orăscu.

„Trianon” este cunoscut pentru fațada neoclasică cu influențe italiene și încântă prin bogăția ornamentelor: îngerași, muze, etc. Statuile care împodobesc fațada îi reprezintă, de la stânga la dreapta, pe Orfeu, Hercule, Afrodita, Apollo și Artemis. În spiritul stilului clasic italian, fiecare registru orizontal are paramentul și golurile tratate diferit: brâurile și cornișa sunt pronunțate. Există o simetrie a registrelor verticale, cele de capăt sunt detașate de planul fațadei pentru a fragmenta și a conferi profunzime volumului. Se obține impresia unui volum plat prin cornișa amplă și panta joasă a acoperișului.

Cinematograful este restaurat și modernizat în 1942 şi este denumit „București” după 1948. Sala se închide în 2004, ultimul an în care mai rulează producții cinematografice. „București” devine un simplu depozit, până să fie închis complet. În prezent, fostul cinematograf este în stare de degradare.

Street View

CASA SĂVULESCU

Frumoasa casă de lângă Piața Amzei este ridicată în 1883 și devine reședința arhitectului român Alexandru Săvulescu (1847-1902), fondator și reprezentant de seamă al școlii românești de arhitectură.

Clădirea, simplă din punct de vedere volumetric, este însă bogat ornamentată. Registrul vertical central se diferențiază prin detașarea de planul fațadei, iar registrele orizontale sunt marcate de brâuri și profile ce despart nivelurile, cu accent pe parter, influențe preluate din arhitectura clasică italiană. Ornamentația, specifică neo-renascentismului prin reinterpretarea elementelor clasice, este dată de cornișă, ancadramente, coloane angajate, frontoane, profilaturi, baluștri, etc. Basorelieful de deasupra intrării ilustrează îngerași prestând diverse munci, de la cea intelectuală la cea fizică, în timp ce arcada intrării este flancată de două busturi ale unui bărbat și unei femei, ambii îmbrăcați ca în antichitate. Înainte şi după 1989, casa este sediu de birou notarial. Apoi, se instalează aici diverse restaurante și imobilul este într-un final renovat.

Street View

VILĂ RENASCENTISTĂ

Frumoasa vilă pare să fi avut funcțiune clerică înainte de al Doilea Război Mondial, fapt sugerat de scutul cu o cruce de deasupra intrării principale.

Geometria clădirii, în formă de „L”, favorizează conturarea unui spațiu verde ferit de stradă. Tratarea registrelor de fațadă prin porticul parterului, ferestrele mai mari ale etajului întâi și cele de dimensiuni reduse ale etajului al doilea sunt trăsături evidente de inspirație renascentistă. Colțul este marcat de un registru vertical tratat diferit, detașat de planul fațadei, ce marchează intrarea. Ornamentația este de factură clasică și barocă. Edificiul adăpostește Institutul de Etnografie și Folclor în perioada regimului comunist.

Street View

PALATUL REGAL

În 1926, vechiul Palat Regal din București, edificiu de secol XIX, este grav avariat de un incendiu. Între 1930-1937, regele Carol al II-lea iniţiază lucrări de reconstrucţie şi amplificare a construcției existente.

Se reface mai întâi corpul central, apoi sunt demolate corpurile laterale vechi (neafectate de incendiu) pentru a fi înlocuite cu aripi noi, care să asigure unitatea stilistică a construcției. Corpul sudic al palatului include pentru prima oară spaţii destinate unei expuneri muzeale a colecţiei de artă a Coroanei României. Între 1938-1940 se dezvoltă planuri pentru o nouă aripă a palatului, în partea de nord, care este finalizată în doi ani. Palatul Regal este bombardat de Aliați în aprilie 1944 și șantierul este puternic afectat. În 1948, prin hotărârea autorităților comuniste, trece în administrarea şi folosinţa Ministerului Artelor şi Informaţiilor, în perspectiva deschiderii Muzeului Naţional de Artă, care funcționează apoi neîntrerupt din 1950 până în 1989.

Palatul beneficiază de o dispunere spațială simetrică, cu o curte de onoare amplă. Corpul central este evidențiat prin înălțimea mai mare, dar este și puțin mai fragmentat volumetric. Se observă o tratare diferită a finisajelor de exterior ale parterului. Următoarele două niveluri alcătuiesc un registru de fațadă, detașat cu brâuri. Coloanele angajate definesc ordinul colosal și subliniază vizual registrul, mai ales în zona balconului central, adiacent Sălii Tronului. Este o caracteristică preluată din arhitectura clasică italiană, care impune evidențierea prin ornamente și dimensiuni a registrelor de deasupra parterului.

Sălile de recepţie din corpul central (inclusiv Sala Tronului) sunt atribuite Consiliului de Stat, organul colectiv de conducere al României comuniste. La fostul Palat Regal au loc recepții oficiale și diverse festivități. În timpul Revoluției din decembrie 1989, clădirea este avariată în proporţie de 80%. Între 1990-2000 muzeul este închis pentru ample lucrări de restaurare, renovare şi reamenajare, dar după 2000, galeriile Muzeului Național de Artă se redeschid succesiv.

Street View

BANCA CHRISSOVELONI

Banca Chrissoveloni a fost una dintre cele mai importante bănci româneşti. Sediul central se găsește încă în centrul istoric din Bucureşti, pe strada Lipscani, în palatul cu acelaşi nume construit de arhitecții George Matei Cantacuzino și August Schmiedigen.

Prestigioasa instituție financiară a fost desființată de regimul comunist în 1950, întrucât băncile private nu puteau exista într-o economie socialistă centralizată. Astăzi, aici se găsește sediul sucursalei bucureștene a Băncii Naționale a României.

Stilul folosit pentru palatul băncii este cel al Renaşterii italiene. Practic, se poate spune că edificiul reprezintă un palazzo florentin, cu influenţe din Andrea Palladio. Este restaurat în anii '90 și fațadele revin la strălucirea de altădată. Clădirea are deschidere la două străzi și se remarcă prin ornamentele fațadei, rezultatul repetării registrelor verticale și prin racordarea la spațiul pietonal printr-un soclu amplu, marcat de brâul care cuprinde primele două niveluri. Calcanele clădirii au în prezent un aspect mult mai plăcut pentru că sunt ornate cu picturi murale recente, care lipseau în planul iniţial.

Street View

PALATUL „CREDITUL INDUSTRIAL”

Cunoscutul palat arcuit este ridicat între anii 1934-1935 după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino, pentru a activa aici Societatea „Creditul Industrial”, cu scopul finanţării industriilor incipiente din România.

Odată cu apariția acestei clădiri, se închide într-un final semicercul din Piața Universității. Fațada este sobră, marcată de coloane care definesc verticalele până la cornișă și două cupole laterale. Astfel, se oglindește simetric forma mai vechiului Palat „Generala”, situat de cealaltă parte a semicercului. Un element specific clasicismului italian este marcarea registrelor orizontale prin brâuri și verticale prin coloane. Această alternanţă, aplicată pe mai multe niveluri, formează ordinul colosal. Tratarea fațadei dă impresia că ultimele două registre ar fi mai mici. Parterul este caracterizat printr-un registru diferit care asigură comunicarea cu spaţiul public prin succesiunea de goluri.

Palatul „Creditul Industrial” este lovit de bombardamentele americane din aprilie 1944 și reparat după război. Este zguduit puternic de cutremurul din martie 1977, când blocul lipit de el se prăbușește. După război, adăpostește diverse instituții, iar după 1990 - inclusiv sedii de partide. În prezent este imobil de birouri.

Street View

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Banca Națională a României, fondată în 1880, are sediul în centrul istoric al Bucureștiului, într-un palat monumental. Acesta reprezintă al doilea său sediu, pe lângă cel inițial situat în cea mai veche zonă comercială a Bucureştiului.

Necesitatea construcţiei unei noi clădiri a băncii în perioada interbelică este dată de extinderea progresivă a atribuţiilor sale. Noul palat al Băncii Naționale are cinci etaje, cu o retragere de faţadă de la frontul străzii Doamnei. Proiectul a fost elaborat de un grup de arhitecți în frunte cu Radu Dudescu.

Faţada monumentală a băncii, placată cu piatră de Vraţa, se remarcă prin aspectul clasicizant de inspiraţie italiană, marcat de simetria coloanelor corintice şi de o cornişă puternic profilată. Construcţia începe în 1940. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, lucrările decurg mult mai lent, fiind încheiate abia la mijlocul anilor '50. În perioada regimului comunist, palatul servește drept sediu al Ministerului Finanțelor.

Street View

LIBRĂRIA BUCHHOLZ

Cunoscută în prezent drept Imobilul Kretzulescu, Librăria Buchholz datează din 1941 și este inspirată de arhitectura clasică italiană. Are la parter un portic cu arce în plin cintru în spatele căruia se află magazine.

Faţada corpului de colţ este subliniată de pilaştri cu capiteluri compozite, în timp ce etajul este gândit pentru a fi spațiu de birouri. Registrul clădirii este constituit din trei etaje și separat prin brâuri de parter. Se observă caracteristici ale clădirilor cu influențe clasice italiene, precum accentuarea prin proporție și ornamentație a registrului de deasupra parterului. Volumul de colț este mai înalt și mai bogat în ornamentație, cu coloane angajate de ordin colosal, inspirate din arhitectura barocă. Imobilul adăpostește în anii comunismului activităţi ale agenţiilor cu funcţii de poliţie politică. După Revoluția din 1989, clădirea devine din nou cunoscută datorită unei librării, situată la parter.

Street View

PALAZZO

A fost construit în 1954 pentru a închide capătul de perspectivă dinspre sud al Pieței Revoluției. Faţada se bazează pe regulile clasice de compoziţie arhitecturală şi se impune în spaţiul pieţei.

Ritmul faţadei este asigurat de opt pilaştri cu capitelurile inspirate din ordinul corintic şi de trei nişe semicirculare. În avanscenă este amenajat un bazin cu apă cu conturul din arce de cerc, prevăzut cu fântâni arteziene şi instalaţii de iluminat nocturn. Faţada are profilaturi şi este ornamentată cu două capete de leu din care tâşneşte apa. Ferestrele din dreptul nişelor au timpane triunghiulare şi în arc. Imobilul Palazzo aduce aminte de structura clădirii din spatele Fontana di Trevi din Roma. Clădirea este incendiată în timpul Revoluției din decembrie 1989 și renovată câțiva ani mai târziu.

Street View

influențe raționale

ȘCOALA SUPERIOARĂ DE RĂZBOI

Impunătorul edificiu de pe dealul Cotroceni este tributar arhitecturii raționale totalitare de factură italiană. Inaugurat în decembrie 1939, este realizat după planurile arhitectului Duiliu Marcu, care îl concepe în linii sobre, adecvate destinației sale.

Clădirea are o fațadă amplă, tratată simetric, cu elemente de colț puternic decroșate și cu un corp central supraînălțat, prevăzut cu pilaștri. În 1944, Școala Superioară de Război este mutată, pentru a se instala în sediul său Misiunea Militară Germană pentru Armata de Uscat. Această stare se menține până în august 1944, când se dau lupte aprige pentru eliberarea edificiului.

În 1948, Școala Superioară de Război este desființată de autoritățile comuniste și în locul ei este creată Academia Militară. În anul 1957 esplanada din fața clădirii este reconfigurată și apare în față Monumentul Eroilor Patriei, flancat de o parte și de cealaltă de două altoreliefuri mari, care redau principalele momente din lupta soldaților români în cel de-al Doilea Război Mondial. În 2003, instituția este redenumită Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Street View

IMOBILUL UGIR

Inaugurat în 1938, este opera arhitectului Constantin Moșinschi, care a conceput clădirea pentru a găzdui sediul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), una dintre cele mai mari confederații patronale din România.

Imobilul are influențe raționale pronunțate inspirate de arhitectura din Italia epocii. Faţada principală are patru coloane ce se ridică pe patru etaje. Compoziţia este susţinută de șase panouri cu basoreliefuri reprezentând munca fizică, în diverse forme și domenii. Ferestrele etajului întâi şi accesele au grilaje art déco. În timpul regimului comunist, basoreliefurile rămân neatinse, pentru că glorificarea muncii fizice este caracteristică și comunismului.

Street View

CASA AUTONOMĂ A MONOPOLURILOR

Casa Autonomă a Monopolurilor a fost construită de arhitectul Duiliu Marcu, între 1934-1941.

În acea epocă, statul român deținea monopolul la fabricarea și vinderea țigaretelor, sării de masă și alcoolului. Imobilul are formă de U și include o grădină interioară cu oglindă de apă, pentru agrementul angajaților. Pe latura cu Calea Victoriei, accentul de înălțime este reprezentat de turnul cu ceas.

Pereții exteriori au placaj de travertin, iar stâlpii dintre ferestre și o parte din fațada principală conțin piatră de Dobrogea. Peroanele și treptele exterioare sunt realizate din marmură de Carrara. În timpul regimului comunist, construcția adăpostește birourile Comitetului de Stat al Planificării, instituţie care se ocupa cu planificarea economiei României comuniste. După căderea regimului comunist în 1989, se mută aici Ministerul Industriilor. În prezent funcționează în acest palat Ministerul Economiei.

Street View

PALATUL CĂILOR FERATE ROMÂNE

Construcția la Palatul Căilor Ferate Române începe în 1937, cu scopul de a strânge într-o singură clădire toate serviciile Administrației Căilor Ferate, împărțită până atunci în mai multe imobile.

Arhitectul Duiliu Marcu întocmește proiectul clădirii, care include șapte blocuri (trei cu unsprezece etaje, două cu opt etaje, unul cu trei etaje și un corp central cu un etaj) dispuse pe patru laturi ale unui dreptunghi. Structura de rezistență este alcătuită din cadre metalice multietajate și înglobate în beton, cu schelet metalic sudat.

În 1940 se dă în exploatare garajul, iar în 1944 se finalizează zidăriile. Bombardamentele aliate din 1944 care vizează zona Gării de Nord ocolesc în mare parte șantierul palatului. În 1948, acesta este dat complet în folosință și se mută în el toate unitățile Căilor Ferate Române din București. La data finalizării, era cea mai mare clădire administrativă din sud-estul Europei. Stilul palatului este monumental și rațional, specific arhitecturii totalitare în vogă în Italia în acea perioadă, menită să arate forța statului. Ca element de detaliu, singura ornamentație complexă este reprezentată de roțile de fier înaripate, simbolul Căilor Ferate Române, de pe fațada principală. În prezent, aici are sediul Ministerul Transporturilor.

Street View

PALATUL VICTORIA

Construcția Palatului Victoria, operă a arhitectului Duiliu Marcu, începe în 1937 și se termină în 1944. Este proiectat inițial pentru a fi sediul Ministerului Afacerilor Externe, al cărui sediu vechi devenise neîncăpător

Din cauza avariilor provocate de bombardamentele germane din vara lui 1944, lucrările sunt finalizate abia în 1952. După război, își desfășoară activitatea aici Consiliul de Miniștri al României comuniste. În 1990, clădirea devine sediul primului guvern al României post-comuniste. Arhitectura Palatului Victoria este dictată de funcțiunea oficială și contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, cu o opțiune clară pentru ordinea monumentală și limbajul neoclasic simplificat. Palatul include în golurile de pe fațadă medalioane cu diverse simboluri (printre care și provinciile României) extrase din stema țării de la vremea respectivă.

Inițial, fațada principală era, precum fațadele laterale, îmbrăcată cu plăci de marmură de Carrara și avea pe cele două plinuri laterale panouri decorative sculptate de Mac Constantinescu, din același material; în urma avariilor provocate de bombardamentul din 1944, cele două panouri sunt suprimate, iar fațada principală este refăcută cu plăci de travertin. Treptat, vegetația din fața palatului a crescut suficient de mult cât să ascundă o parte din construcție.

Street View

GARA REGALĂ BĂNEASA

Gara Regală Băneasa datează din 1936 și este construită cu scopul de a crea un cadru solemn pentru primirea membrilor Familiei Regale şi a oficialităților străine.

Planurile poartă semnătura arhitectului Duiliu Marcu. Gara se compune dintr-un pavilion principal, practic staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, destinat protecției împotriva intemperiilor. Legătura între gară și șoseaua principală se face printr-o mică esplanadă, care permite desfăşurarea cortegiilor. Structura urmează principiile arhitecturii raţionale exportată de Italia epocii. Alternanţa dintre plinurile mari şi golurile mari, precum şi orizontalitatea colonadei dinspre peron contribuie la accentuarea monumentalității edificiului.

Pavilionul principal, care este şi holul de trecere spre liniile ferate, conţine încăperi rezervate persoanelor oficiale, precum şi un mare salon de recepţie. Construcţia este executată cu schelet de beton armat, iar faţadele sunt placate cu travertin. Uşile şi ferestrele clădirii principale sunt de fier acoperit cu foi de metal inoxidabil. Gara Băneasa rămâne gară regală până în anul 1947, după care devine gară prezidențială şi este folosită de autoritățile comuniste ca gară de protocol pentru trenurile prezidențiale ale șefilor de stat ai României și pentru primirea oficialităților străine. În prezent este mai rar folosită ca gară, dar se organizează evenimente în salonul de recepție.

Street View

INSTITUTUL AGRONOMIC AL ROMÂNIEI

Actualul sediu al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești” a fost inaugurat în 1937 și este opera arhitecților Ștefan Petrenelli, Florea Stănculescu și Leonida Plămădeală.

Puternica influenţă a arhitecturii raţionale de inspiraţie italiană interbelică se observă într-o serie de elemente: simetria, proporţiile golurilor, caracterul impozant al corpurilor laterale, cărora li se adaugă importanţa faţadei, mai înaltă și ornamentată cu tâmplării și balustrade cu feronerie. Toate aceste elemente conferă masivitate şi soliditate construcţiei, transmiţând ideea unei instituții de stat puternice şi solide. Palatul este construit pentru Institutul de Cercetări Agronomice al României, instituție desființată de autoritățile comuniste în 1945 și reînființată sub numele de „Institutul Central de Cercetări Agricole” în 1962. În diversele etape ale existenței, această instituție a avut mereu sediul în clădirea impunătoare de pe bulevardul Mărăști.

Street View

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Actualul sediu al Ministerului de Externe este proiectat în anii '30 în stilul rațional și funcțional al clădirilor oficiale de atunci, influenţate de arhitectura Italiei fasciste.

Impresionează prin verticalele fațadei principale și prin volumul mai înalt care marchează intrarea principală. După al Doilea Război Mondial, regimul comunist stabilește aici sediul Cosiliului Central al Sindicatelor. Edificiul devine apoi sediul Ministerului de Externe.

Trăsătura de bază a clădirii este că monumentalitatea, specifică arhitecturii italiene raționale care a inspirat construcția, nu mai rezultă aici din simetrie. Din punct de vedere compozițional, corpul de colț dinspre Aleea Alexandru, definit de plin și gol mari și de o copertină amplă la intrare, reprezintă dominanta verticală. Volumele decalate dinspre corpul de colț dau dinamism compoziției: fațada conține o suită de goluri cu o proporție verticală la parter. Se obține astfel o compoziție impunătoare, edificiul subordonând trecătorii prin dimensiuni și aspect.

Street View

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Palatul Ministerului de Interne are o istorie foarte interesantă și agitată. În anul 1938, arhitectul Paul Smărăndescu este desemnat pentru întocmirea planurilor clădirii.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, activităţile de construcţie, sistate pe timpul decretării stării excepţionale din 1944, sunt reluate. Clădirea este finalizată în anul 1950. Din acel moment, Ministerul de Interne îşi foloseşte sediul până în anul 1958, când Marea Adunare Naţională (parlamentul României comuniste) îl trece în administrarea Partidului Comunist Român. Astfel, edificiul devine până în 1989 sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Clădirea este un simbol al Revoluției din decembrie 1989, când de la balconul ei, liderul comunist al României, Nicolae Ceaușescu, și-a rostit ultimul discurs și a fost huiduit de mulțimea din piață, după care a fugit cu un elicopter de pe acoperișul palatului. În 1994, clădirea devine sediul Senatului României, iar din 2006 se stabilește din nou aici Ministerul de Interne. Aripile laterale sunt tot sedii de ministere: Ministerul Muncii ocupă aripa nordică și Ministerul Sănătății aripa sudică.

Street View

CASA DE PENSII A CASEI DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI

Ridicat în 1939 pe malul râului Dâmbovița, impunătorul imobil este opera arhitectului Nicolae Cucu. Stilul neoclasic monumental, inspirat de Italia lui Mussolini, este conceput într-o manieră riguroasă și geometrică.

Pe fațada principală există 4 efigii în stil art déco ale zeităților Demetra, Pallas Athena, Apollo și Mercur - relație directă cu gloria antichității. Stilistica blocului este accentuată și de dialogul urbanistic cu Palatul Justiției, situat vizavi, pe cealaltă parte a albiei râului Dâmbovița.

Street View

CASA DE PENSII A TEATRELOR NAȚIONALE ȘI OPERELOR ROMÂNE

Imobil masiv din anii '30, influențat de regimurile totalitare ale epocii și ridicat după planurile arhitectului Nicolae Cucu pe strada General Berthelot, pentru a fi sediul Casei de Pensii a Operelor și Teatrelor Naționale.

După al Doilea Război Mondial, clădirea adăpostește diverse instituții, iar în prezent este sediu de birouri.

Street View

IMOBIL BIROURI

Edificiul, caracterizat de linii simple, de lipsa decorației, de dimensiunea impunătoare și simetrie, reprezintă bine modernismul rațional interbelic de origine italiană.

Între cele patru laturi se închide o curte interioară cu portic perimetral, la care se ajunge printr-un gang dinspre stradă. Volumele laterale, mai joase, închid spațiul central. Mozaicul de la intrarea în gang conține literele „A.R.”, care înseamnă, cel mai probabil, compania „Asigurarea Românească”, clădirea fiind de la început destinată birourilor.

Street View

IMOBIL AMZEI

Imobilul are o volumetrie simplă și, similar altor construcții din aceeași perioadă și categorie stilistică, este simetric.

Masivitatea acestuia este atenuată de evidențierea registrelor: soclul este marcat prin utilizarea unei texturi diferite conturată de un brâu orizontal, verticalitatea este subliniată prin folosirea unor decroșuri ce sintetizează ordinul colosal, iar ultimele niveluri sunt detașate ușor de planul fațadei.

Street View

IMOBIL GUTENBERG

Edificiul care se ridică pe malul Dâmboviței datează din anii '30, fiind la acea dată una dintre cele mai moderne construcții din vechea mahala a Gorganului, populată preponderent de case de secol XIX.

Stilul rațional, funcțional și sobru este caracterizat de verticalele îndrăznețe ale fațadei. Clădirea este sediu de birouri ale diverselor instituții.

Street View

C

Arhitecți

Se estimează că în perioada 1860-1920 au emigrat în România circa 60.000 de italieni (sursa: RO.AS.IT.). Aceștia au contribuit fără îndoială la construcția României moderne, fiecare după priceperea sa.

O categorie aparte este cea a arhitecţilor italieni, care aduc cu ei nu numai arta de a construi clădiri, ci şi viziunea urbanistică ce lipsea în parte Bucureştiului, capitala unei Românii independente. Numeroşi arhitecţi italieni construiesc opere importante în capitală și în țară. Există concomitent şi o afluenţă a pictorilor şi sculptorilor italieni, care însoţesc adeseori arhitecții pentru completarea operelor. În București, arhitecții italieni cei mai prolifici rămân Victor Asquini și Giulio Magni, care lasă în urmă numeroase clădiri, unele cu adevărat emblematice.

Victor Asquini

Victor Asquini (1892-1969), de origine friulană, şi-a desfăşurat activitatea în special în România. În timpul carierei sale, a dat dovadă de valoroase aptitudini tehnice, arhitecturale și publicistice, dovedindu-se a fi un interpret unic al arhitecturii moderne româneşti din primele decenii ale secolului al XX-lea.

În Bucureşti, Victor Asquini a proiectat o serie de clădiri (locuinţe individuale, vile şi blocuri), destinate în primul rând clienţilor privaţi. Acesta folosea preponderent teme subordonate modernismului. Proiectele sale sunt caracterizate de acurateţea soluţiilor arhitectonice, de combinaţia motivelor clasice cu art déco-ul atât de la modă în epocă.

Casa I. Tabacu

Este poate cea mai cunoscută creație a arhitectului Victor Asquini, ridicată în 1935 într-o zonă a vechiului cartier evreiesc bucureștean. Cartierul a suferit modificări profunde în urma sistematizării din anii '80, dar creația lui Asquini se remarcă datorită formei, ornamentelor art déco ale fațadei și feroneriei.

Clădire emblematică de colț, blocul Tabacu este o lecție despre ce însemna arhitectura interbelică atât formal cât mai ales la nivel de locuire sau la nivel de rezolvare constructivă şi detaliu de execuţie.

Comparând cu fotografia de epocă, se observă o schimbare. Pe latura stângă a imobilului, acesta are o travee suplimentară, cu un acces nou. Extensia menține și repetă decoraţiile de faţadă de pe corpul vechi și are finisaje similare. Este preluată înălţimea la cornişă, iar raportul volumelor este perfect echilibrat. În zona accesului principal, acolo unde noul corp s-a lipit, stilul arhitectului este păstrat. Probabil că extinderea a avut ca scop realizarea unui al doilea apartament la nivelul fiecărui etaj, încorporând în el spaţiile folosite în trecut pentru servitori.

Street View

VILA ENCULESCU

Imobilul clădit între 1939-1940 face parte dintr-o lotizare din perioada interbelică, cu construcții în regim izolat retrase de la stradă și grădini de fațadă.

Calitatea ambientală a zonei este dată de o uniformitate la nivel urbanistic, căreia i se supune și acest imobil: gabarite similare, păstrarea acelorași retrageri de la stradă, transparența împrejmuirii, etc. Se regăsesc elemente art déco în tratarea ornamentației, a profilaturilor, a feroneriei și a împrejmuirii. Ornamentul de deasupra intrării atrage atenția imediat. Un element caracteristic al imobilului este prezența, pe fațade, a unei varietăți de goluri de diferite forme și proporții. Spre deosebire de alte construcții vecine din aceeași perioadă, Vila Enculescu își menține și în prezent aspectul inițial.

Street View

IMOBIL APOSTOLESCU

Imobilul construit între 1937-1938 după planurile arhitectului Victor Asquini are o geometrie cu un grad mare de fragmentare, dat de jocul volumelor, de utilizarea balcoanelor, a diferențelor de înălțime și a decroșurilor de fațadă.

Clădirea relaționează cu vecinătățile prin menținerea liniei cornișei și prin aliniamentul stradal. Colțul este marcat printr-un volum cu o înălțime mai mare. Alte elemente caracteristice sunt sublinierea registrelor prin profilaturi, utilizarea ferestrelor orizontale, a geamurilor-hublou și a tratării ferestrelor de colț prin artificiul detașării elementului de colț de restul fațadei pentru a da senzația de gol.

Street View

CASA POMOJESCU

Speculând o densificare urbanistică ulterioară a zonei, construcția, realizată între 1941-1942, depășește vecinătățile prin înălțime și gabarit. Se distinge prin tratarea diferită a fațadei de la stradă: riguroasă, simetrică, cu câte două goluri pe registru.

Rezolvarea parapetului balcoanelor prin golul orizontal la baza acestuia este caracteristică arhitectului Victor Asquini. Dimensiunile și proporțiile ferestrelor, mai mici la etajele tehnice și generoase la etajele de locuit sunt specifice arhitecturii anilor '40. Un alt element caracteristic perioadei este elementul amplu de cornișă.

Street View

IMOBIL REZIDENȚIAL

Imobilul ocupă aproape toată parcela pe care este situat, însă articulează frontul stradal prin preluarea diferențelor de aliniament.

Se conturează astfel două volume: unul major, aliniat la stradă, fragmentat printr-o detașare de fațadă ce creează percepția vizuală a unui volum central și un altul, retras. Tendința perioadei este utilizarea a două scări, una principală și una de serviciu. Scara principală se accesează prin intrarea marcată din stradă, iar cea secundară printr-un decroș evidențiat între cele două volume. Tratarea volumetrică și utilizarea olanelor la buiandrugul ferestrelor și la împrejmuire dau o notă romantică, iar ornamentația conține elemente art déco: ușa intrării principale, elemente de feronerie, brâuri și ancadramente.

Street View

IMOBIL APARTAMENTE

Construită între 1939-1940, clădirea proiectată de arhitectul Victor Asquini ocupă un lot situat la intersecția a două străzi, iar prin conformarea sa volumetrică, poziția este marcată de percepția vizuală de „absență”, extragere a elementului de colț.

Masivitatea construcției este atenuată de această tratare a colțului și de utilizarea a numeroase instrumente stilistice caracteristice perioadei: marcarea registrelor, bosaje, marcarea orizontalității prin gruparea și conturarea golurilor, prezența geamurilor-hublou, gândirea unor ferestre de colț prin artificiul detașării elementului de colț de restul fațadei pentru a da senzația de gol general.

Street View

VILĂ BĂNEASA

Prin jocul de volume și relativa masivitate dată de raportul plin-gol, vila proiectată de Asquini în a doua parte a anilor '30 reprezintă bine arhitectura romantică, de inspirație medievală.

Compoziția este dată de glisarea volumelor și de diferențele de înălțime. Colțul este marcat printr-un volum mai înalt, trăsătură inspirată din conceptul de turn medieval. Fațada laterală are, ca element ordonator, un volum cu rol de dominantă verticală. Tratarea cornișei, acoperirea în patru ape, tipologia ferestrelor, utilizarea golurilor de dimensiuni relativ reduse, cu precădere la nivelurile superioare sunt elemente notabile.

Street View

IMOBIL GHEORGHE DOBRESCU

Construcția datând din 1935 are o volumetrie simplă, în care singurele elemente ordonatoare sunt golurile ferestrelor și cornișa, deasupra celui de-al doilea nivel.

Imaginea generală sobră este atenuată de ornamentele folosite în jurul ferestrelor, iar detașarea ultimului nivel de restul clădirii concentrează atenția asupra etajelor inferioare.

Street View

IMOBIL DUDEȘTI

Imobilul de raport gândit de arhitectul Victor Asquini la finalul anilor '30 ocupă aproape în totalitate lotul său, fiind lipit la două calcane și aliniat la stradă.

Modul intensiv de ocupare a parcelei este o caracteristică rar întâlnită în țesutul urban de locuințe joase al Bucureștiului, dar justificată de încercarea creșterii densității și a gradului de ocupare a terenului în perioada interbelică. Clădirea este definită de două volume, unul major principal și un altul detașat de fațadă. Această detașare este subliniată de tratarea cromatică diferită. Elemente specifice arhitecturii anilor '40 regăsite sunt proporțiile ferestrelor, utilizarea solbancurilor și a buiandrugilor proeminenți, cornișa amplă, etc.

Street View

VILĂ TINERETULUI

Imobil proiectat de Victor Asquini în a doua parte a anilor ’30, cu fațadă simplă. Principiile folosite intenţionat nu urmăresc o volumetrie spectaculoasă, ci se rezumă la dispunerea golurilor pe fațadă.

Singurele accente folosite sunt cornișa și balcoanele ce se detașează din planurile fațadelor. Un element interesant este ornamentul art déco de pe latura îngustă de la stradă. Vila a supraviețuit demolărilor din anii ’80.

Street View

IMOBIL DE RAPORT

Imobilul de raport ridicat la începutul anilor '40 după planurile arhitectului Victor Asquini are o geometrie simplă, iar simetria fațadei este spartă de logiile care definesc registrul din dreapta.

Elemente de limbaj arhitectural specifice perioadei sunt marcarea intrării printr-un portal simplificat, cornișa amplă, proporțiile și dispunerea ferestrelor în așa fel încât să alcătuiască două goluri pe fiecare registru orizontal și înălțimea redusă a ultimului nivel.

Street View

Giulio Magni

Giulio (Jules) Magni (1859-1930) a fost un arhitect și critic de artă italian care a activat atât în Italia, cât și în România.

În 1893, este invitat la București, unde, începând din 1894, lucrează la proiecte pentru Primăria Capitalei și Ministerul Lucrărilor Publice, până în anul 1906. Realizează construcții publice (școli, gări), dar și locuințe particulare. Stilul său poate fi considerat romantic, clasicizant și eclectic, utilizând adesea turnuri și creneluri. În cei zece ani la București, Magni a realizat edificii dintre cele mai variate, clădiri publice sau diferite vile comandate de personalități importante ale vieții politice și sociale.

VAMA BUCUREȘTI ANTREPOZITE

Bursa Mărfurilor, Controlului și Locuinței, parte a complexului industrial Vama București Antrepozite, face parte din arhitectura industrială bucureșteană caracteristică sfârşitului de secol XIX.

Palatul este realizat de arhitectul italian Giulio Magni în colaborare cu inginerul român Anghel Saligny. Antrepozitele se deschid în anul 1899 pentru a sevi servi comercianţilor şi industriaşilor la păstrarea mărfurilor până la distribuirea către alte destinaţii. În 1918, in urma daunelor provocate de un incendiu un incendiu produce stricăciuni, care au necesitat, au fost necesare lucrări ulterioare de restaurare. După al Doilea Război Mondial, Bursa Mărfurilor şi clădirile adiacente sunt transformate în simple hale.

În anii '80, vechiul ansamblu industrial devine locul de organizare a şantierului pentru lucrările de construcție a giganticei „Case a Poporului”, astăzi Palatul Parlamentului României. În urma unui incendiu în 1990, Bursa Mărfurilor ajunge în stare de colaps, fiind abandonată până în 2006, când este preluată şi integrată în planurile de revitalizare culturală a zonei. Proiectul de reconversie recuperează elementele definitorii ale vechii clădiri, dar stabilește o delimitare clară între inserțiile contemporane şi volumul existent, din care se păstrează coaja, valoroasă din punct de vedere arhitectural. Astăzi, Bursa Mărfurilor strălucește din nou și este un centru cultural și expozițional modern.

Street View

ȘCOALA COMUNALĂ MAVROGHENI

Școala Mavrogheni este construită în anul 1896, în stil neoromânesc. Amplasată în curtea bisericii Mavrogheni, este succesoarea unei școli mai vechi care a funcționat acolo.

Clădirea este inspirată de Bufetul de la Şosea al arhitectului român Ion Mincu, friza din ceramică incluzând numele unor mari cărturari: Gheorghe Şincai, Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Ion Văcărescu, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Asachi. De fapt, ornamentele din ceramică sunt cele care aduc un plus de culoare și de unicitate clădirii per ansamblu.

Pe fațada principală, dinspre șoseaua Kiseleff, marcată de un acoperiș înalt și țuguiat, se remarcă un ceas, ornamente de lemn și stema orașului București, din ceramică, reprezentându-l pe Sfântul Dumitru. Ancadramentele ferestrelor și terminațiile gardului, tot din ceramică smălțuită, creează un aspect unitar. În prezent, aici se află Școala nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu”.

Street View

CASA ELIE RADU

Din seria palatelor bucureștene de acum peste un secol, se evidențiază casa Elie Radu, proiectată în 1898 de Giulio Magni.

Clădirea este concepută ca o locuință somptuoasă, înfrumuseţată cu decoraţii din „terracotta maiolicata” (albe, galbene, verzi, albastre), balustre şi balcoane din calcar alb şi structuri aparente din lemn, ferestre şi porţi tipice pentru începutul secolului. Arhitectura exterioară este impresionantă, cu un accent de înălțime pe colț. Elie Radu a fost un inginer constructor de poduri și șosele, pedagog și academician român. S-a dovedit un luptător pentru drepturile profesionale ale inginerilor, a stimulat și a îndrumat creația inginerească. A deținut funcția de președinte al Societății Politehnice.

Casa are o curte generoasă și două garaje. Ornamentele din lemn de la nivelul superior sunt dovada influențelor rurale romantice inserate într-un stil de viață citadin care, prin modul în care este ilustrat în compoziția fațadelor, este foarte ofertant. De la ușa masivă de lemn la balconul de la etaj și la ferestrele alungite ale turnului, casa Elie Radu este o bijuterie arhitectonică autentică ce a rezistat trecerii timpului. Este renovată în 2013, cu conservarea ornamentelor originale și în prezent adăpostește un local la parter.

Street View

HALA TRAIAN

Poate fi considerată cea mai veche construcție cu destinație de piață din București, construită după planurile arhitectului Giulio Magni și inaugurată în 1896 în inima cartierului evreiesc.

Monumentalitatea o face să se remarce dintre construcțiile mai joase dimprejur. Vechea configurație a halei cuprindea parter și subsol, magazine de carne, legume, coloniale etc. și scări care coborau de la parter la subsol, unde existau bazine pentru pește viu, depozite, ventilatoare pentru aerisire și utilaje frigorifice.

În vârful frontonului se află un medalion reprezentându-l pe Sfântul Dumitru, ocrotitorul Bucureștiului, iar deasupra intrării este trecut, în cifre romane, anul construcției: MDCCCXCVI. După anii ‘50, aspectul exterior original este estompat prin văruire. Volumetria inițială este și ea alterată prin construirea unor spații comerciale suplimentare, în exterior. După 1989, spațiul interior devine din ce în ce mai pestriț, unitatea stilistică și arhitectonică interioară și exterioară reapărând abia după anul 2000. Se restaurează brâurile orizontale de cărămidă, iar hala revine la un aspect apropiat de cel inițial. Spațiile suplimentare, care au fost menținute, adăpostesc magazine, în timp ce clădirea iniţială găzduieşte în prezent un supermarket.

Street View

SEMINARUL TEOLOGIC CENTRAL

Seminarul Teologic Central din București, fondat în 1834 pentru viitorii clerici ai Bisericii Creștin-Ortodoxe, se mută în 1901 în ansamblul ridicat inițial pentru Şcoala Normală de Institutori, după planurile arhitectului Giulio Magni.

Clădirea principală este construită în stil neoromantic italian, cu influențe bizantine. Sunt preluate de biserică sălile de curs mari şi luminate, sălile de gimnastică şi muzică, internatul, iar în fostul amfiteatru se amenajează paraclisul seminarului.

Seminarul Teologic a rămas în acest sediu până în 1948, când autorităţile comuniste dispun desfiinţarea instituției. În prezent, în clădirea fostului seminar funcţionează Academia Tehnică Militară, înființată în 1949, instituție de învățământ superior care formează ingineri în specializările necesare Ministerului Apărării Naționale. Întreg ansamblul Seminarului Teologic Central este situat în pantă și oferă o perspectivă impunătoare.

Street View

NUNȚIATURA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI SCAUN

Palatul Nunțiaturii Apostolice, proiectat în 1901 de arhitectul Giulio Magni, este comanditat de Arhiepiscopul Franz Xaver von Hornstein, nobil elvețian, ca reședință a sa în calitate de Arhiepiscop de București.

Finanțarea construcției este asigurată în mare parte de von Hornstein, care primește în acest scop o semnificativă sumă de bani din partea Elveției și o subvenție din partea regelui Carol I al României. Rezultă o clădire spectaculoasă de factură romantică, cu o volumetrie ce are ca dominantă o cupolă ce se detașează din ansamblu atât prin dimensiune, cât și prin tratarea stilistică.

Planimetric, se urmăresc două axe de compoziție: una către accesul principal și legătura cu grădina din spate, iar alta ce se dezvoltă pe deschiderea stradală. În dreapta fațadei principale se distinge semnătura arhitectului – un fronton cu o cornișă brodată, de factură medievală. Accesul central este marcat de un volum care se detașează din turn. Capela Nunțiaturii este situată pe lateral, spre grădina din spate și are deasupra intrării un basorelief pictat, care îi reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul, cărora li se închină doi arhangheli. Fecioara mai este prezentă și la nivel superior, printr-o statuie protejată de un ancadrament desprins din cupolă.

Fațada din spate a palatului se deschide spre o grădină generoasă cu alei simetrice, de unde se pot admira corpul central și capela, cu ferestrele ei gotice. După ce în 1948 România comunistă denunță unilateral Concordatul cu Sfântul Scaun, în 1950 reprezentanții Vaticanului la București sunt expluzați, iar relațiile diplomatice sunt întrerupte. Nunțiatura Apostolică este închisă și clădirea trece în administrarea statului. După Revoluția din 1989, palatul și grădinile Nunțiaturii sunt restituite proprietarului de drept. Edificiul este apoi restaurat, iar în 1992 se redeschide oficial aici sediul misiunii diplomatice a Sfântului Scaun. În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea vizitează România și este găzduit în acest palat.

Street View

CASA GHEORGHE POPOVICI

Una dintre puținele case particulare ridicate de arhitectul Giulio Magni în jurul anului 1900, casa Gheorghe Popovici dă impresia unui mic castel.

Arhitectura generală este de factură romantică, în care cornișa și ornamentele de balustradă ies în evidență. Volumetria asimetrică a casei este compusă din mai multe volume cu retrageri și înălțimi diferite, dar se păstrează o monumentalitate aparte prin intrarea din axul central și prin accesul de pe un podest intermediar. Retragerea mare de la stradă lasă loc de o curte generoasă în față, dominată compozițional de turnul volumului central. Din nefericire, clădirea se află în stare de degradare.

Street View

Carol Cora

Carol Cora è stato uno degli architetti di origine italiana che ha lavorato in Romania all’inizio del XX Secolo. Ha dato il suo contributo alla realizzazione di progetti di grande portata come ospedali o chiese, ed ha anche progettato residenze individuali.

CASA FANTOLI

Casa inginerului italian Cesare Fantoli este printre puținele case cu pictură exterioară din București, proiectată și realizată de Fantoli împreună cu arhitectul Carol Cora la începutul secolului al XX-lea.

Ulterior, se adaugă grajduri, iar în 1910 apare fresca decorativă spectaculoasă de la nivelul cornișei, practic elementul care face acest edificiu atât de special. În 1914, dependințele se extind cu un etaj și construcția ajunge la forma ei actuală. Din fericire, casa Fantoli își menține aspectul ințial și în zilele noastre.

Street View

Enzo Canella

Enzo Canella a fost un arhitect de origine italiană care a lucrat în România în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectele sale, fie locuințe individuale sau instituții publice, se disting prin unicitate și interpretări creative.

MUZEUL DE ARTĂ VECHE APUSEANĂ „DUMITRU FURNICĂ MINOVICI”

Casa Minovici este o clădire-instituţie construită după planul arhitectului italian Enzo Canella pentru inginerul român Dumitru Minovici, între 1940-1941.

Stilul ales este Tudor (aşa-zisul gotic terţiar sau perpendicular-englezesc) cu inserţii specifice stilului normand, dar și venețian. Printr-o poartă cu linii graţioase cu caracter gotic, lucrată în fier forjat, se trece peste un podeţ ce reaminteşte de un aşa-zis „pont-levis”, din regiunea Norfolk. Deasupra uşii de la intrare se găseşte un basorelief al patronului vânătorilor, Hubertus. Uşa, în stil gotic, este din stejar masiv, o copie fidelă a celei de la castelul Hornby din Yorkshire. Un „martello” italienesc în bronz, reprezentând-o pe Diana, zeiţa vânătorii, completează această uşă. Întreaga fațadă are un aspect medieval, ceea ce îi conferă un caracter romantic. Clădirea este înconjurată de un parc în stil englezesc, de unde se poate vedea fațada din spate, plină de ferestre cu ancadramente amintind de stilul gotic. Muzeul de Artă Veche Apuseană este inaugurat în 1947, după ce soții Minovici donează casa și colecția de artă Academiei Române.

Street View

IMOBIL B-DUL CAROL I

Clădirea are o arhitectură specifică imobilelor de raport construite în perioada interbelică la marile bulevarde ale Capitalei. Imobilul acesta, opera arhitectului Enzo Canella, se deschide spre două artere.

Este caracterizat de volume simple, sobrietate, simetrie, lipsa decorației, utilizarea ferestrei în bandă și de marcarea intrării. Ultimele niveluri sunt dispuse în retrageri succesive. Fațada dinspre bulevardul Carol I este flancată de două volume detașate. Intrarea monumentală prezintă o tratare diferențiată prin utilizarea unor materiale diferite şi exagerarea proporției pe verticală. Fațada dinspre Calea Moșilor este caracterizată de detașarea unui volum central.

Street View

INSTITUTUL CATOLIC DE FETE „SFÂNTA MARIA”

În București exista încă de la jumătatea secolului al XIX-lea Institutul Catolic de Fete „Sfânta Maria”, patronat de Biserica Catolică.

. Pe terenul din centrul Bucureștiului s-a construit clădirea inițială a institutului, care adăpostea o școală și un liceu de fete, precum și o capelă, extinsă în 1925. Între 1928-1930, se extinde și Institutul, după planurile arhitectului italian Enzo Canella, extindere destinată unei școli catolice. Canella alipește un nou corp volumului existent, cu dimensiuni mai ample. Acesta păstrează ritmul ferestrelor și continuă cornișa, cu detașarea ultimului nivel de restul clădirii. Registrul vertical care corespunde nivelului de acces este marcat pintr-o ornamentare diferită. Fiind un imobil cu o deschidere mare la stradă, i se adaugă un gang pentru accesarea curții interioare. Întreaga fațadă constituie un front riguros și sobru la stradă.

Dopo la presa del potere da parte dei comunisti nel 1948, l’Istituto venne chiuso e i suoi edifici divennero proprietà dello Stato. Il collegio divenne la Facoltà di Lingua Russa presso l’Università di Bucarest e la cappella una sala di lettura del centro di documentazione del Ministero della Sanità. L’ex collegio è oggi sede della Facoltà di Lingue Straniere.

Street View

Gaetano Burelly

Antonio Gaetano Burelly (Burelli) (1820-1896) s-a născut într-o familie italiană din România. Între 1853-1858 este arhitect al Bucureștiului și propune un proiect de canalizare a râului Dâmbovița, abandonat însă din lipsă de fonduri.

În anii 1860 este profesor la Școala de Arte Frumoase și membru al Comisiei Estetice a Oraşului. Lucrează apoi la trasarea primului bulevard bucureştean, bulevardul Elisabeta, între 1860-1863.

CASA MINCU

Arhitectul Gaetano Burelly cumpără, în două rânduri, în 1857 şi în 1863, un teren în centrul Bucureștiului, cu intenţia de a își construi o casă. Aceasta se ridică între 1874-1876. În jurul anului 1890, Burelly îi vinde imobilul arhitectului român Ion Mincu, care îl reamenajează.

Aspectul actual are o concepţie unitară. Mincu remodelează edificiul în mai multe etape: reamenajează interioarele, reface faţadele şi supraetajează corpul de dependinţe. Faţadele primesc ancadramente noi de uşi şi ferestre, brâuri şi cornişe, modenaturi şi pilaştri, toate de factură neoromânească. După moartea lui Mincu în 1912, construcţiile rămân în mare parte nemodificate. Planimetria şi circuitele funcţionale gândite de Burelly şi apoi de Mincu sunt alterate în schimb după al Doilea Război Mondial, odată cu limitarea spaţiilor ocupate de moştenitori şi apariţia unor chiriaşi. Casa este compartimentată pentru a adăposti mai multe persoane, iar ornamentele valoroase sunt acoperite sau deteriorate.

Abia după anul 2000 locuința intră în atenția Ordinului Arhitecților din România, care o achiziționează, o restaurează și o reinaugurează în 2012 ca sediu al instituției și centru expozițional.

Street View

Iginio Vignali

Iginio Vignali a fost un arhitect și un antreprenor de origine italiană care a lucrat în România în prima jumătate a secolului al XX-lea. Provenea dintr-o familie atestată la 1866 pe teritoriul României. Vignali obține împământenirea în 1903 și se implică, în deceniile următoare, în proiecte diverse: fabrici, clădiri de birouri, școli, locuințe individuale, pavări de străzi, etc.

SANATORIUL „SAINT VINCENT DE PAUL”

În anii '30, se construiește pe bulevardul Aviatorilor un nou corp al Sanatoriului „Saint Vincent de Paul”, odată cu biserica franceză Sacré-Coeur, aparținând unei congregații de maici.

Corpul nou al sanatoriului este opera arhitectului Iginio Vignali, care a ales să utilizeze influențele maure la modă în epocă pentru a da personalitate clădirii. În 1948, primul an de regim comunist în România, surorile sunt obligate să părăsească țara și vând statului francez clădirile. Statul român comunist naționalizează în același an proprietatea, unde își stabilește sediul Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon”, fondat în 1946. Institutul continuă să funcționeze și în prezent în aceleași clădiri.

Street View

D

Locuri urbane

Clădirile cu influențe din diferite epoci sau concepute de arhitecți italieni nu sunt singurele care poartă amprenta italiană în București. Italia, leagăn al culturii, este amintită prin denumiri de străzi, piețe, parcuri și monumente în tot orașul.

Cele mai multe denumiri stradale, precum și toate monumentele au rezistat, cu unele excepţii semnificative, trecerii timpului și regimurilor politice care s-au succedat la conducerea României.

Străzi Redenumite

În centrul Bucureștiului există trei străzi care în trecut au purtat numele unor italieni celebri, însă au fost redenumite. Fostele străzi Victor Emanuel al III-lea și Benito Mussolini și-au schimbat denumirile în Henri Coandă, respectiv Nicolae Iorga după al Doilea Război Mondial, modificări impuse de noile realități politice și ideologice. Strada Orlando și-a schimbat în anii recenți denumirea în strada Gina Patrichi.

STRADA HENRI COANDĂ - FOSTĂ VICTOR EMANUEL AL III-LEA

Victor Emanuel al III-lea (1869-1947) a fost rege al Italiei (1900-1946), împărat al Etiopiei (1936-43) și rege al Albaniei (1939-43). A trăit două războaie mondiale, mărirea și decăderea fascismului în regatul Italiei. A asistat din exil la proclamarea Republicii (1946).

Street View

STRADA NICOLAE IORGA - FOSTĂ BENITO MUSSOLINI

Benito Mussolini (1883-1945) a fost conducătorul fascist al Italiei (1922-1943). Folosind carisma, controlul presei și intimidarea adversarilor, a distrus sistemul democratic, instaurând o dictatură totalitară.

Street View

STRADA GINA PATRICHI - FOSTĂ ORLANDO

Vittorio Emanuele Orlando (1860-1952) a fost diplomat, profesor de drept și om politic italian, prim-ministru și ministru al regatului Italiei, dar și președinte al Adunării Constituante care a proclamat Republica (1946). A susținut Marea Unire a României din 1918.

Street View

Cartierul Floreasca

Actualul cartier Floreasca era în secolul al XVII-lea o moșie din jurul orașului București, aparținând boierilor Florești.

În 1935 se construiește aici prima mare linie de montaj din estul Europei a producătorului de automobile Ford, în contrast cu zona cvasi-rurală și groapa de gunoi din vecinătate. În 1957, regimul comunist dă în folosință noul cartier Floreasca, cu cinematograf, școală, sală de sport, parcuri, spații comerciale și zeci de blocuri-tip în stil realist-socialist, după model sovietic. Multe străzi nou-trasate au primit și nume de compozitori italieni.

STRADA GIUSEPPE GARIBALDI

Giuseppe Garibaldi (1807-1882) a fost un general și om politic italian, considerat a fi unul dintre „părinții Patriei” italiene. Personaj istoric esențial al Risorgimento-ului italian, a condus și a luptat în prima linie în multe campanii militare care au condus la formarea Italiei unite.

Street View

STRADA GIACOMO PUCCINI

Giacomo Puccini (1858-1924) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia „verismo”. Avea o apreciere deosebită pentru artiștii lirici români.

Street View

STRADA GIUSEPPE VERDI

Giuseppe Verdi (1813-1901) a fost un compozitor italian. În anii 1860, numele lui devine simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia. În 1874 este numit senator în parlamentul italian, dar își continuă activitatea muzicală.

Street View

STRADA GIOACCHINO ROSSINI

Gioacchino Rossini (1792-1868) a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori italieni, bucurându-se de o faimă rar întâlnită în timpul vieții sale, datorită frumuseții melodiilor şi ariilor sale optimiste.

Street View

STRADA LUIGI GALVANI

Luigi Galvani (1737-1798) a fost un medic italian. În 1780 a descoperit procedeul de galvanizare, care îi va purta numele. A pus bazele cercetării electrochimismului celular prin observarea fenomenului de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul de broască la activarea cu curent electric.

Street View

STRADA GAETANO DONIZETTI

Gaetano Donizetti (1797-1848) a fost unul dintre compozitorii italieni de frunte ai operei. Opera sa este caracterizată de influența compozitorului Gioacchino Rossini. Donizetti a fost un prolific compozitor de muzică cultă.

Street View

Alte Zone

Numele italiene de străzi se regăsesc și prin diverse alte zone ale orașului, nu doar grupate într-un anumit cartier. Trecătorul poate fi oricând surprins să descopere un pic de istorie italiană pe plăcuțele stradale.

STRADA ROMA

Roma, capitala Italiei și „Cetatea Eternă” de pe malul Tibrului - capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman și inima Bisericii Catolice.

Street View

STRADA ITALIANĂ

Este strada cu cea mai evidentă denumire de factură italiană din București, simbolizează moștenirea culturală a comunității italiene din București și România.

Street View

STRADA ING. GUGLIELMO MARCONI

Guglielmo Marconi (1874-1937) a fost inginer și fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, inventatorul telegrafiei fără fir și al antenei de emisie legate la pământ.

Street View

STRADA CRISTOFOR COLUMB

Cristofor Columb (1451-1506) a fost un navigator originar din Genova. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar a descoperit un nou continent, America.

Street View

STRADA PICTOR ROMANO

Giulio Romano (c. 1499-1546) a fost pictor și arhitect italian. Discipol al lui Rafael, abaterile sale stilistice de la clasicismul Renașterii au dus la definirea unui stil în secolul al XVI-lea, Manierismul.

Street View

STRADA LUIGI CAZZAVILLAN

Luigi Cazzavillan (1852-1903) a fost ziarist, voluntar în armata lui Garibaldi, în armata franceză și în Legiunea Italiană. Ajunge în 1877 în România, începând să scrie pentru ziarele italiene din Capitală. Devine profesor de limba italiană, pentru ca ulterior să deschidă Școala Italiană. În 1884, fondează ziarul „Universul“, cu mare renume și tiraj în epocă, prototipul cotidianului modern.

Street View

strada PRIMO NEBIOLO

Primo Nebiolo (1923-1999) a fost președinte al Asociației Internaționale de Atletism (1981-1999). Ca tânăr atlet, a practicat săritura în lungime. A fost membru al Comitetului Internațional Olimpic şi a reuşit, datorită eforturilor sale, să contribuie la organizarea Olimpiadei de Iarnă în orașul său natal, Torino, în 2006.

Street View

Piețe, Parcuri, Monumente

Pe lângă străzile cu foste sau actuale denumiri legate de Italia, Bucureștiul are și alte locuri care amintesc de Bel Paese. Piețe circulate de oameni și mașini, parcuri și monumente publice, unele realizate de sculptori italieni sau dedicate unor italieni celebri, toate sunt elemente ale aceluiași mozaic al influențelor urbane italiene în București.

PIAȚA ROMANĂ

Una dintre cele mai frumoase și importante piețe ale Bucureștiului, Piața Romană și-a luat denumirea de la strada Romană (actuală Mihai Eminescu), care pe la 1900 pornea de aici. În 1907, se instalează în rond un monument dedicat omului politic Lascăr Catargiu și intersecția ia denumirea de Piața Lascăr Catargiu.

După al Doilea Război Mondial, spațiul revine la denumirea inițială iar monumentul lui Lascăr Catargiu este înlăturat din motive ideologice de regimul comunist. Între 1916-1926, în Piața Romană s-a construit una dintre cele mai emblematice clădiri bucureștene, Academia de Studii Economice. Anii '30 au adus modernismul: pe colț cu bulevardul Magheru, se ridică blocul Palladium, prăbușit parțial la cutremurul din 1977 și refăcut ulterior. Pe colțul opus, este inaugurat în 1960 blocul cu coloane, cunoscut de toți bucureștenii.

Street View

PIAȚA ROMA ȘI LUPOAICA

Piața Roma ia naștere în 1908, când în Piața Sfântul Gheorghe din centrul vechi al Bucureștiului este adusă statua Lupoaicei (Lupa Capitolina). Spațiul era deja o intersecție circulară extrem de colorată și animată, traversată de negustori veniți de peste tot să-și vândă mărfurile pe strada Lipscani, arteră bucureșteană comercială de tradiție.

Piața Roma dispare de pe hartă odată cu trasarea actualului bulevard I. C. Brătianu în anii '30 și rămâne doar o amintire, mai ales după mutarea Lupoaicei. După al Doilea Război Mondial, este aproape uitată. Piața Romei renaște surprizător în 2010, când Lupoaica este readusă aici și spațiul reprimește oficial denumirea. La ceremonie a participat și Primarul Romei. Piața Roma rămâne un loc popular de întâlnire pentru bucureșteni, la fel de animat ca acum un secol.

In 1906, cu ocazia aniversării celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I al României și a împlinirii a 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, Italia dăruiește României o copie a monumentului roman „Lupa Capitolina” - legendara lupoaică ce îi alăptează pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei. Copia din bronz este realizată de un sculptor anonim. Lupoaica stă pe un soclu de piatră care are pe o latură acronimul SPQR (Senatus Populus Que Romanus - Senatul și Poporul Roman), iar pe cealaltă, scutul cu stema Bucureștiului înfățișându-l pe Sfântul Dumitru, ocrotitorul orașului.

Lupoaica este statuia din București care a fost mutată de cele mai multe ori. Dezvelită în 1906 în Parcul Carol I, este reamplasată în 1908 la Piața Sfântul Gheorghe, devenită Piața Roma. În 1931, este transferată pe dealul Patriarhiei, pentru a face loc trasării bulevardului dintre Piața Unirii și Piața Universității. În 1965, autoritățile comuniste o mută la Piața Dorobanților, unde rămâne până în 1997, când este adusă în Piața Romană. În cele din urmă, Lupoaica revine în Piața Roma în 2010, în urma unei înțelegeri între Primarul Municipiului București, Primarul Romei și Ambasadorul Italiei la București. De-a lungul periplului ei prin capitală, a fost de mai multe ori furată, parțial (Romulus sau Remus) sau în totalitate și regăsită, „dispărând” uneori și oficial, pentru restaurare.

Street View

PARCUL ȘI FÂNTÂNA LUIGI CAZZAVILLAN

Parcul Luigi Cazzavilan se găsește în inima Bucureștiului. Inaugurat în 1905, este amenajat în spiritul grădinilor italiene din epocă.

Configurația inițială include trasee geometrice, cu alei circulare și căi de acces pe diagonală, străjuite de arbori columnari. Toate diagonalele duc spre monumentul din centrul parcului, o fântână având ca element central bustul ziaristului Luigi Cazzavillan. În perioada regimului comunist, parcul își pierde aspectul inițial și devine un maidan arid, cu niște leagăne pentru copii. Monumentul și fântâna ajung rapid în paragină din cauza neglijenței. Întreg spațiul este reamenajat în 2005 și adus la un aspect similar cu cel din 1905. Ansamblul, inclusiv fronturile clădirilor din jur, este reprezentativ pentru Bucureștii începutului de secol XX.

Monumentul cu fântâna Luigi Cazzavillan este construit în 1905 de sculptorul Filip Marin. Ansamblul se compune din bustul din bronz al lui Cazzavillan, fixat pe un soclu din piatră de Dobrogea, așezat în mijlocul unui bazin din aceeași piatră și împodobit cu elemente în stil baroc. Soclul este înconjurat de doi îngerași cu câte o placă pe genunchi și doi amorași din bronz (figuri de îngerași din compoziții iconografice sau decorative renascentiste și baroce). Amorașul din dreapta ține într-o mână ziarul „Universul”, fondat de Luigi Cazzavillan în 1884. Pe soclu se găsesc și niște versuri dedicate lui Cazzavillan.

Street View

PARCUL VERDI

Parcul Verdi se găsește în cartierul Floreasca și este asociat străzii Giuseppe Verdi. Terenul era inclus in zona de nord a Hipodromului Floreasca, inaugurat în 1922.

În 1924, Societatea care deținea hipodromul este lichidată, iar Societatea Națională pentru Îngrijirea Cailor de Rasă (SNIC) cumpără terenul, aflat la sudul terenului propriu. Cursele de trap se mută la noul hipodrom din Băneasa (unde se află astăzi Casa Presei), iar terenurile sunt incluse în planul de lotizare a cartierului Floreasca. Inițial, edilii și autorii planurilor de sistematizare din 1935-1939 doresc includerea tuturor acestor terenuri în spațiul verde al orașului, prin crearea unui parc.

SNIC este dizolvată în 1946, iar terenul actualului parc rămâne neconstruit. În anii '50, terenurile care aparțineau SNIC sunt trecute în proprietatea statului și se amenajează un spațiu verde care să deservească populația din zona pe atunci proaspăt construită. Parcul Verdi a fost dintotdeauna ceva mai modest, fără amenajări spectaculoase. Începând cu anii '90 încep diverse litigii și se fac retrocedări, iar până în anul 2006 Parcul Verdi este retrocedat aproape în totalitate, dar rămâne teren neconstruit.

Street View

BUSTUL GIUSEPPE GARIBALDI

Operă a sculptorului C. Pandolfini, bustul este amplasat în 1963 în parcul din fața Cinematografului Floreasca, bordat pe o latură de strada Giuseppe Garibaldi, într-o perioadă în care întreg cartierul Floreasca fusese transformat radical prin sistematizarea și modernizarea de la finalul anilor ‘50. Bustul îl omagiază pe unul dintre părinții Italiei moderne.

Street View

STATUIA ION HELIADE RĂDULESCU

Operă din marmură a sculptorului italian Ettore Ferrari, este inaugurată în 1880 în Piața Universității, după ce este lucrată la Roma. Îl reprezintă pe Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, filolog și om politic, membru fondator al Academiei Române.

Heliade Rădulescu privește spre Universitatea București într-o atitudine caracteristică oratorilor, cu capul ușor aplecat înainte și ținând o carte în mâna stângă. Între 2010-2012 statuia este mutată pentru realizarea parcării subterane de la Universitate, revenind pe vechiul său amplasament în 2012.

MONUMENTUL BARBU CATARGIU

Operă a sculptorului italian Raffaello Romanelli, este inaugurat în 1900. Barbu Catargiu a fost un jurnalist și politician român, prim-ministru al României în 1862, când a fost asasinat.

În amintirea sa, prietenii şi admiratorii ridică acest monument care îl înfăţişează pe Catargiu în clipa morții. Inițial, ansamblul s-a găsit pe cealaltă latură a dealului Patriarhiei, unde astăzi se ridică un bloc din 1985, pentru care monumentul lui Catargiu a fost mutat. Abia la începutul anilor 2000, Primăria București recuperează statuia şi îi găsește loc în stânga dealului Patriarhiei, într-o alveolă. Soclul este refăcut.

Street View

MONUMENTUL EROILOR SANITARI

Operă a sculptorului italian Raffaello Romanelli, este inaugurat în 1932 și închinat memoriei medicilor, sanitarilor, surorilor voluntare care au salvat vieți pe fronturile Primului Război Mondial.

Soclul din marmură, format din trepte înalte suprapuse, prezintă un brâu de altoreliefuri cu scene din activitatea sanitarilor, pe câmpul de luptă sau în sălile spitalelor de campanie: brancardieri pe câmpul de luptă adună răniți; un grup de chirurgi militari operează; un sanitar dă apă unui soldat rănit; o soră de caritate pansează un rănit; un spital de campanie.

Pe latura principală, personajul feminin central, o femeie în uniformă de soră de caritate, ar putea fi însăși regina Maria a României. De pe această a treia treaptă a postamentului pornesc patru coloane care susțin un platou din aceeași marmură alb-gălbuie, și un grup statuar de bronz, cu trei personaje: un erou căzut, gol, copleșit de suferință, un personaj feminin simbolic, purtând o sabie și o cunună și un ostaș sanitar care așteaptă să primească pe frunte însemnul gloriei cucerite în luptă. Pe fațada principală a piedestalului, pe o placă din travertin, este inscripționat cu litere în relief: „Eroilor Sanitari - 1916-1920”. Construirea primului tronson al metroului din București (1979) necesită demontarea monumentului, care este apoi refăcut în anul 1981 și amplasat pe același loc, în forma inițială.

Street View

E

Prezent

Influențele italiene din capitala României continuă și în prezent, chiar dacă sunt mai subtile decât cele clasice sau raționale din trecut.

Bucureștiul s-a dezvoltat semnificativ în ultimul deceniu, iar două investiții majore care îmbunătățesc calitatea vieţii şi funcţionalitatea orașului sunt fără îndoială Pasajul Basarab și noul terminal al Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, proiecte de anvergură la care a contribuit semnificativ compania italiană Astaldi.

2011

PASAJUL BASARAB

Pasajul suprateran Basarab a fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de nordvest a Bucureștiului și de a completa inelul interior de circulație al orașului.

Construcția beneficiază de două benzi de circulație pe sens și două linii de tramvai. În zona de nord construcția se compune dintr-un pod hobanat cu o înălțime a pilonilor de 84 de metri. Acesta supratraversează calea ferată. Pasajul este construit de compania spaniolă FCC Construccion împreună cu compania italiană Astaldi. A fost deschis circulației autovehiculelor și tramvaielor în 2011, iar stația de tramvai cu conexiune la metrou a fost inaugurată în 2012.

Înainte să existe pasajul Basarab, pe același loc se ridica o pasarelă metalică pietonală din anii ‘30, pe locul unui pod de cărămidă de la finalul secolului al XIX-lea. Pasarela metalică a fost gândită ca o soluție provizorie, urmând să fie înlocuită cu un pasaj amplu, modernizare impusă de dezvoltarea din epocă a Gării de Nord vecine, gara principală a Bucureștiului. Al Doilea Război Mondial și reorganizarea priorităților de dezvoltare a Bucureștiului sub regimul comunist postbelic întârzie însă apariția pasajului Basarab cu mai bine de jumătate de secol.

Street View

2012

Noul Terminal „Henri Coandă”

Noul terminal, inaugurat în 2012, face parte din faza a treia a programului de dezvoltare și modernizare a Aeroportului Internațional „Henri Coandă”. Terminalul, la care a contribuit și compania italiană Astaldi, deservește toate cursele interne şi internaţionale.

Liniile de scanat bagajele de cală din subsol sunt cele mai moderne din Europa la ora actuală, iar capacitatea de procesare a aeroportului s-a dublat prin adăugarea de ghișee de check-in, porți de îmbarcare, reconfigurarea și redimensionarea peronului pentru autovehicule și autobuze din fața terminalului plecări.

Street View

Contact

Autori

Dinu-Alexandru Popescu / www.rubrick.ro

Cristian Radu / instagram.com/raidenbucharest

Fotografi

Andrei Tudoran / andreitudoran.com

Lucian Baraitaru / fb.com/dincolodefatade

Web Designer

Petre Popescu

Coordonare:

Ambasada Italiei la București

str. Henri Coandă 9

010667 sector 1, București

 

+40 21 305 2100

+40 21 312 0422

ambasciata.bucarest@esteri.it

amb.bucarest@cert.esteri.it

 

www.ambbucarest.esteri.it

twitter.com/AmbItaBucarest

fb.com/AmbItaBucarest

Ciao+

Ți-a plăcut ce ai văzut pe acest website? Contribuie și tu, ajută-ne să întregim tabloul influențelor italiene din București! Uită-te atent când te plimbi prin oraș și pozează clădirile care îți par că au influențe italiene clasice/raționale sau au fost construite de arhitecți italieni. Dacă găsești străzi, parcuri, piețe sau monumente care au cumva legătură cu Italia, nu ezita să le pozezi. Completează formularul de mai jos cu datele tale de contact și o descriere a pozei, atașeaz-o și trimite-ne-o! Dacă este o identificare corectă, adăugăm pe hartă obiectivul găsit de tine și te anunțăm. Explorare plăcută!

Email:

Nume:

Fișiere:

Mesaj:

Prezent

Noul Terminal „Henri Coandă”

Noul terminal, inaugurat în 2012, face parte din faza a treia a programului de dezvoltare și modernizare a Aeroportului Internațional „Henri Coandă”. Terminalul, la care a contribuit și compa...


Arhitecți

Casa I. Tabacu

Este poate cea mai cunoscută creație a arhitectului Victor Asquini, ridicată în 1935 într-o zonă a vechiului cartier evreiesc bucureștean. Cartierul a suferit modificări profunde în urma sist...


Clădiri

palatul mogoșoaia

În jurul anului 1702, voievodul Constantin Brâncoveanu ridică un palat la marginea Bucureștiului, în stil brâncovenesc, cu elemente de factură clasică italiană, precum fațada dinspre lac, ca...


Proprietăți Italiene

Reședința Ambasadorului Italiei

Inițial proprietate a familiei Stolojan-Brătianu şi apoi locuită de un negustor norvegian înstărit, clădirea a fost cumpărată de statul italian în anul 1920, când este stabilită aici Reșe...


Proprietăți Italiene

BISERICA ITALIANĂ „PREASFÂNTUL MÂNTUITOR”

Biserica Italiană „Preasfântul Mântuitor” este ridicată între anii 1915-1916 pe un teren oferit de municipalitatea bucureșteană comunității italiene.


Proprietăți Italiene

ȘCOALA ITALIANĂ

Vechea Școală Italiană este un monument bucureștean dispărut. A fost construită după planurile arhitectului italian Giulio Magni în stilul academismului renascentist, cu influențe liberty.


Proprietăți Italiene

PARCUL NICOLAE IORGA

Parcul Nicolae Iorga este o oază liniștită, discretă, ferită de agitația și zgomotul traficului intens de pe Calea Victoriei.


Clădiri

PALATUL ROMANIT

Palatul este construit în jurul anului 1812 și nu după mult timp, ajunge în proprietatea vistiernicului grec Grigore Romanit. Acesta finalizează construcția și o amenajează cu interioare luxoa...


Clădiri

PALATUL ȘTIRBEI

Construit între 1833-1835 la ordinul lui Barbu Știrbei, domnitor al Țării Românești, palatul devine rapid o atracție a orașului.


Clădiri

PALATUL GHICA-TEI

Palatul Ghica-Tei se găsește pe malul lacului din Parcul Plumbuita. Este început de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica în anul 1822 și finalizat în 1832 de arhitectul catalanoromân Xavier Villac...


Clădiri

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Corpul central al Universității București a fost construit între anii 1857-1869 de arhitectul Alexandru Orăscu.


Clădiri

PALATUL VENEȚIAN

Construit în 1901, Palatul Venețian se află într-o stare de degradare avansată în prezent. Potrivit legendei, acest imobil ar fi fost reşedinţa ziaristului de origine italiană Luigi Cazzavill...


Clădiri

CINEMATOGRAFUL „TRIANON”

Este primul cinematograf construit pe bulevardul Regina Elisabeta, în 1884, de arhitectul Alexandru Orăscu.


Clădiri

CASA SĂVULESCU

Frumoasa casă de lângă Piața Amzei este ridicată în 1883 și devine reședința arhitectului român Alexandru Săvulescu (1847-1902), fondator și reprezentant de seamă al școlii românești d...


Clădiri

VILĂ RENASCENTISTĂ

Frumoasa vilă pare să fi avut funcțiune clerică înainte de al Doilea Război Mondial, fapt sugerat de scutul cu o cruce de deasupra intrării principale.


Clădiri

BANCA CHRISSOVELONI

Banca Chrissoveloni a fost una dintre cele mai importante bănci româneşti. Sediul central se găsește încă în centrul istoric din Bucureşti, pe strada Lipscani, în palatul cu acelaşi nume co...


Clădiri

PALAZZO

A fost construit în 1954 pentru a închide capătul de perspectivă dinspre sud al Pieței Revoluției. Faţada se bazează pe regulile clasice de compoziţie arhitecturală şi se impune în spaţiu...


Clădiri

LIBRĂRIA BUCHHOLZ

Cunoscută în prezent drept Imobilul Kretzulescu, Librăria Buchholz datează din 1941 și este inspirată de arhitectura clasică italiană. Are la parter un portic cu arce în plin cintru în spate...


Clădiri

ȘCOALA SUPERIOARĂ DE RĂZBOI

Impunătorul edificiu de pe dealul Cotroceni este tributar arhitecturii raționale totalitare de factură italiană. Inaugurat în decembrie 1939, este realizat după planurile arhitectului Duiliu Mar...


Clădiri

IMOBILUL UGIR

Inaugurat în 1938, este opera arhitectului Constantin Moșinschi, care a conceput clădirea pentru a găzdui sediul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), una dintre cele mai mari co...


Clădiri

CASA AUTONOMĂ A MONOPOLURILOR

Casa Autonomă a Monopolurilor a fost construită de arhitectul Duiliu Marcu, între 1934-1941.


Clădiri

PALATUL CĂILOR FERATE ROMÂNE

Construcția la Palatul Căilor Ferate Române începe în 1937, cu scopul de a strânge într-o singură clădire toate serviciile Administrației Căilor Ferate, împărțită până atunci în mai ...


Clădiri

PALATUL VICTORIA

Construcția Palatului Victoria, operă a arhitectului Duiliu Marcu, începe în 1937 și se termină în 1944. Este proiectat inițial pentru a fi sediul Ministerului Afacerilor Externe, al cărui se...


Clădiri

GARA REGALĂ BĂNEASA

Gara Regală Băneasa datează din 1936 și este construită cu scopul de a crea un cadru solemn pentru primirea membrilor Familiei Regale şi a oficialităților străine.


Clădiri

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Banca Națională a României, fondată în 1880, are sediul în centrul istoric al Bucureștiului, într-un palat monumental. Acesta reprezintă al doilea său sediu, pe lângă cel inițial situat ...


Clădiri

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Palatul Ministerului de Interne are o istorie foarte interesantă și agitată. În anul 1938, arhitectul Paul Smărăndescu este desemnat pentru întocmirea planurilor clădirii.


Clădiri

PALATUL REGAL

În 1926, vechiul Palat Regal din București, edificiu de secol XIX, este grav avariat de un incendiu. Între 1930-1937, regele Carol al II-lea iniţiază lucrări de reconstrucţie şi amplificare a ...


Clădiri

MUZEUL THEODOR AMAN

Muzeul Theodor Aman funcționează ca atare de la deschiderea sa, în 1908, în locuința pictorului Theodor Aman.


Clădiri

CASA DE PENSII A CASEI DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI

Ridicat în 1939 pe malul râului Dâmbovița, impunătorul imobil este opera arhitectului Nicolae Cucu. Stilul neoclasic monumental, inspirat de Italia lui Mussolini, este conceput într-o manieră r...


Clădiri

CASA DE PENSII A TEATRELOR NAȚIONALE ȘI OPERELOR ROMÂNE

Imobil masiv din anii '30, influențat de regimurile totalitare ale epocii și ridicat după planurile arhitectului Nicolae Cucu pe strada General Berthelot, pentru a fi sediul Casei de Pensii a ...


Clădiri

PALATUL „CREDITUL INDUSTRIAL”

Cunoscutul palat arcuit este ridicat între anii 1934-1935 după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino, pentru a activa aici Societatea „Creditul Industrial”, cu scopul finanţării indu...


Clădiri

IMOBIL BIROURI

Edificiul, caracterizat de linii simple, de lipsa decorației, de dimensiunea impunătoare și simetrie, reprezintă bine modernismul rațional interbelic de origine italiană.


Clădiri

IMOBIL AMZEI

Imobilul are o volumetrie simplă și, similar altor construcții din aceeași perioadă și categorie stilistică, este simetric.


Clădiri

INSTITUTUL AGRONOMIC AL ROMÂNIEI

Actualul sediu al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești” a fost inaugurat în 1937 și este opera arhitecților Ștefan Petrenelli, Florea Stănculescu și Leonida...


Clădiri

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Actualul sediu al Ministerului de Externe este proiectat în anii '30 în stilul rațional și funcțional al clădirilor oficiale de atunci, influenţate de arhitectura Italiei fasciste.


Clădiri

CASA STURDZA

Clădirea cu elemente de fațadă de factură neoclasică italiană din centrul Bucureștiului a aparţinut omului politic Dimitrie Sturdza, preşedinte al Academiei Române şi prim-ministru al Româ...


Clădiri

IMOBIL STR. STAVROPOLEOS

Ridicată în 1883 după planurile arhitectului Richard Krafft în centrul vechi al Bucureștiului, construcția este una dintre cele mai impunătoare din zonă.


Clădiri

IMOBIL GUTENBERG

Edificiul care se ridică pe malul Dâmboviței datează din anii '30, fiind la acea dată una dintre cele mai moderne construcții din vechea mahala a Gorganului, populată preponderent de case ...


Clădiri

CASA SCARLAT KRETZULESCU

Casa Scarlat Kretzulescu, construcție de factură neoclasică italiană, se ridică în anul 1839. Este considerată una dintre clădirile cele mai impunătoare din București la data apariției.


Arhitecți

VILA ENCULESCU

Imobilul clădit între 1939-1940 face parte dintr-o lotizare din perioada interbelică, cu construcții în regim izolat retrase de la stradă și grădini de fațadă.


Arhitecți

IMOBIL APOSTOLESCU

Imobilul construit între 1937-1938 după planurile arhitectului Victor Asquini are o geometrie cu un grad mare de fragmentare, dat de jocul volumelor, de utilizarea balcoanelor, a diferențelor de î...


Arhitecți

CASA POMOJESCU

Speculând o densificare urbanistică ulterioară a zonei, construcția, realizată între 1941-1942, depășește vecinătățile prin înălțime și gabarit. Se distinge prin tratarea diferită a f...


Arhitecți

IMOBIL REZIDENȚIAL

Imobilul ocupă aproape toată parcela pe care este situat, însă articulează frontul stradal prin preluarea diferențelor de aliniament.


Arhitecți

IMOBIL APARTAMENTE

Construită între 1939-1940, clădirea proiectată de arhitectul Victor Asquini ocupă un lot situat la intersecția a două străzi, iar prin conformarea sa volumetrică, poziția este marcată de ...


Arhitecți

VILĂ BĂNEASA

Prin jocul de volume și relativa masivitate dată de raportul plin-gol, vila proiectată de Asquini în a doua parte a anilor '30 reprezintă bine arhitectura romantică, de inspirație medieval...


Arhitecți

IMOBIL GHEORGHE DOBRESCU

Construcția datând din 1935 are o volumetrie simplă, în care singurele elemente ordonatoare sunt golurile ferestrelor și cornișa, deasupra celui de-al doilea nivel.


Arhitecți

IMOBIL DUDEȘTI

Imobilul de raport gândit de arhitectul Victor Asquini la finalul anilor '30 ocupă aproape în totalitate lotul său, fiind lipit la două calcane și aliniat la stradă.


Arhitecți

VILĂ TINERETULUI

Imobil proiectat de Victor Asquini în a doua parte a anilor ’30, cu fațadă simplă. Principiile folosite intenţionat nu urmăresc o volumetrie spectaculoasă, ci se rezumă la dispunerea goluril...


Arhitecți

IMOBIL DE RAPORT

Imobilul de raport ridicat la începutul anilor '40 după planurile arhitectului Victor Asquini are o geometrie simplă, iar simetria fațadei este spartă de logiile care definesc registrul din ...


Arhitecți

VAMA BUCUREȘTI ANTREPOZITE

Bursa Mărfurilor, Controlului și Locuinței, parte a complexului industrial Vama București Antrepozite, face parte din arhitectura industrială bucureșteană caracteristică sfârşitului de secol...


Arhitecți

ȘCOALA COMUNALĂ MAVROGHENI

Școala Mavrogheni este construită în anul 1896, în stil neoromânesc. Amplasată în curtea bisericii Mavrogheni, este succesoarea unei școli mai vechi care a funcționat acolo.


Arhitecți

CASA ELIE RADU

Din seria palatelor bucureștene de acum peste un secol, se evidențiază casa Elie Radu, proiectată în 1898 de Giulio Magni.


Arhitecți

HALA TRAIAN

Poate fi considerată cea mai veche construcție cu destinație de piață din București, construită după planurile arhitectului Giulio Magni și inaugurată în 1896 în inima cartierului evreiesc...


Arhitecți

SEMINARUL TEOLOGIC CENTRAL

Seminarul Teologic Central din București, fondat în 1834 pentru viitorii clerici ai Bisericii Creștin-Ortodoxe, se mută în 1901 în ansamblul ridicat inițial pentru Şcoala Normală de Instituto...


Arhitecți

NUNȚIATURA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI SCAUN

Palatul Nunțiaturii Apostolice, proiectat în 1901 de arhitectul Giulio Magni, este comanditat de Arhiepiscopul Franz Xaver von Hornstein, nobil elvețian, ca reședință a sa în calitate de Arhiep...


Arhitecți

CASA GHEORGHE POPOVICI

Una dintre puținele case particulare ridicate de arhitectul Giulio Magni în jurul anului 1900, casa Gheorghe Popovici dă impresia unui mic castel.


Arhitecți

CASA FANTOLI

Casa inginerului italian Cesare Fantoli este printre puținele case cu pictură exterioară din București, proiectată și realizată de Fantoli împreună cu arhitectul Carol Cora la începutul seco...


Arhitecți

MUZEUL DE ARTĂ VECHE APUSEANĂ „DUMITRU FURNICĂ MINOVICI”

Casa Minovici este o clădire-instituţie construită după planul arhitectului italian Enzo Canella pentru inginerul român Dumitru Minovici, între 1940-1941.


Arhitecți

CASA MINCU

Arhitectul Gaetano Burelly cumpără, în două rânduri, în 1857 şi în 1863, un teren în centrul Bucureștiului, cu intenţia de a își construi o casă. Aceasta se ridică între 1874-1876. În...


Arhitecți

SANATORIUL „SAINT VINCENT DE PAUL”

În anii '30, se construiește pe bulevardul Aviatorilor un nou corp al Sanatoriului „Saint Vincent de Paul”, odată cu biserica franceză Sacré-Coeur, aparținând unei congregații de maic...


Arhitecți

IMOBIL B-DUL CAROL I

Clădirea are o arhitectură specifică imobilelor de raport construite în perioada interbelică la marile bulevarde ale Capitalei. Imobilul acesta, opera arhitectului Enzo Canella, se deschide spre ...


Arhitecți

INSTITUTUL CATOLIC DE FETE „SFÂNTA MARIA”

În București exista încă de la jumătatea secolului al XIX-lea Institutul Catolic de Fete „Sfânta Maria”, patronat de Biserica Catolică.


Locuri urbane

STRADA HENRI COANDĂ - FOSTĂ VICTOR EMANUEL AL III-LEA

Victor Emanuel al III-lea (1869-1947) a fost rege al Italiei (1900-1946), împărat al Etiopiei (1936-43) și rege al Albaniei (1939-43). A trăit două războaie mondiale, mărirea și decăderea fas...


Locuri urbane

STRADA NICOLAE IORGA - FOSTĂ BENITO MUSSOLINI

Benito Mussolini (1883-1945) a fost conducătorul fascist al Italiei (1922-1943). Folosind carisma, controlul presei și intimidarea adversarilor, a distrus sistemul democratic, instaurând o dictatu...


Locuri urbane

STRADA GINA PATRICHI - FOSTĂ ORLANDO

Vittorio Emanuele Orlando (1860-1952) a fost diplomat, profesor de drept și om politic italian, prim-ministru și ministru al regatului Italiei, dar și președinte al Adunării Constituante care a p...


Locuri urbane

STRADA GIUSEPPE GARIBALDI

Giuseppe Garibaldi (1807-1882) a fost un general și om politic italian, considerat a fi unul dintre „părinții Patriei” italiene. Personaj istoric esențial al Risorgimento-ului italian, a condu...


Locuri urbane

STRADA GIACOMO PUCCINI

Giacomo Puccini (1858-1924) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia „verismo”. Avea o apreciere deosebită pentru artiștii ...


Locuri urbane

STRADA GIUSEPPE VERDI

Giuseppe Verdi (1813-1901) a fost un compozitor italian. În anii 1860, numele lui devine simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de ...


Locuri urbane

STRADA GIOACCHINO ROSSINI

Gioacchino Rossini (1792-1868) a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori italieni, bucurându-se de o faimă rar întâlnită în timpul vieții sale, datorită frumuseții mel...


Locuri urbane

STRADA LUIGI GALVANI

Luigi Galvani (1737-1798) a fost un medic italian. În 1780 a descoperit procedeul de galvanizare, care îi va purta numele. A pus bazele cercetării electrochimismului celular prin observarea fenomen...


Locuri urbane

STRADA GAETANO DONIZETTI

Gaetano Donizetti (1797-1848) a fost unul dintre compozitorii italieni de frunte ai operei. Opera sa este caracterizată de influența compozitorului Gioacchino Rossini. Donizetti a fost un prolific c...


Locuri urbane

STRADA ROMA

Roma, capitala Italiei și „Cetatea Eternă” de pe malul Tibrului - capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman și inima Bisericii Catolice.


Locuri urbane

STRADA ITALIANĂ

Este strada cu cea mai evidentă denumire de factură italiană din București, simbolizează moștenirea culturală a comunității italiene din București și România.


Locuri urbane

STRADA ING. GUGLIELMO MARCONI

Guglielmo Marconi (1874-1937) a fost inginer și fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, inventatorul telegrafiei fără fir și al antenei de emisie legate la pământ.


Locuri urbane

STRADA CRISTOFOR COLUMB

Cristofor Columb (1451-1506) a fost un navigator originar din Genova. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar a descoperit un nou continent, America.


Locuri urbane

STRADA PICTOR ROMANO

Giulio Romano (c. 1499-1546) a fost pictor și arhitect italian. Discipol al lui Rafael, abaterile sale stilistice de la clasicismul Renașterii au dus la definirea unui stil în secolul al XVI-lea, M...


Locuri urbane

STRADA LUIGI CAZZAVILLAN

Luigi Cazzavillan (1852-1903) a fost ziarist, voluntar în armata lui Garibaldi, în armata franceză și în Legiunea Italiană. Ajunge în 1877 în România, începând să scrie pentru ziarele ita...


Locuri urbane

PIAȚA ROMANĂ

Una dintre cele mai frumoase și importante piețe ale Bucureștiului, Piața Romană și-a luat denumirea de la strada Romană (actuală Mihai Eminescu), care pe la 1900 pornea de aici. În 1907, se ...


Locuri urbane

PIAȚA ROMA ȘI LUPOAICA

Piața Roma ia naștere în 1908, când în Piața Sfântul Gheorghe din centrul vechi al Bucureștiului este adusă statua Lupoaicei (Lupa Capitolina). Spațiul era deja o intersecție circulară ext...


Locuri urbane

PARCUL ȘI FÂNTÂNA LUIGI CAZZAVILLAN

Parcul Luigi Cazzavilan se găsește în inima Bucureștiului. Inaugurat în 1905, este amenajat în spiritul grădinilor italiene din epocă.


Locuri urbane

BUSTUL GIUSEPPE GARIBALDI

Operă a sculptorului C. Pandolfini, bustul este amplasat în 1963 în parcul din fața Cinematografului Floreasca, bordat pe o latură de strada Giuseppe Garibaldi, într-o perioadă în care întreg...


Locuri urbane

STATUIA ION HELIADE RĂDULESCU

Operă din marmură a sculptorului italian Ettore Ferrari, este inaugurată în 1880 în Piața Universității, după ce este lucrată la Roma. Îl reprezintă pe Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, fi...


Locuri urbane

MONUMENTUL BARBU CATARGIU

Operă a sculptorului italian Raffaello Romanelli, este inaugurat în 1900. Barbu Catargiu a fost un jurnalist și politician român, prim-ministru al României în 1862, când a fost asasinat.


Locuri urbane

PARCUL VERDI

Parcul Verdi se găsește în cartierul Floreasca și este asociat străzii Giuseppe Verdi. Terenul era inclus in zona de nord a Hipodromului Floreasca, inaugurat în 1922.


Prezent

PASAJUL BASARAB

Pasajul suprateran Basarab a fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de nordvest a Bucureștiului și de a completa inelul interior de circulație al orașului.


Locuri urbane

MONUMENTUL EROILOR SANITARI

Operă a sculptorului italian Raffaello Romanelli, este inaugurat în 1932 și închinat memoriei medicilor, sanitarilor, surorilor voluntare care au salvat vieți pe fronturile Primului Război Mondi...


Proprietăți Italiene

CIMITIRUL MILITAR ITALIAN

Terenul pe care se găsește cimitirul este dat în concesiune la începutul anilor ‘20 Atașatului Militar al Legației Regale Italiene din partea Societății pentru Mormintele Eroilor.


Proprietăți Italiene

Consulatul general al Italiei în România

În 1923, Primăria București cedează statului italian un teren aflat la intersecţia străzii Arhitect Ion Mincu cu strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, pentru a se construi acolo o nouă Școal...


Locuri urbane

strada PRIMO NEBIOLO

Primo Nebiolo (1923-1999) a fost președinte al Asociației Internaționale de Atletism (1981-1999). Ca tânăr atlet, a practicat săritura în lungime. A fost membru al Comitetului Internațional Ol...


Clădiri

CASA MARGHILOMAN

Ambasada Franței la București are sediul în casa Marghiloman, atestată la 1846 și extinsă apoi după 1890 pentru a ajunge la aspectul actual. Edificiul a aparținut lui Iancu Marghiloman, tatăl...